Lucrările la calea ferată Cluj – Oradea, în întârziere. Ilie Bolojan: Pentru a nu pierde fonduri europene avem câteva ținte de îndeplinit
SURSA FOTO: Facebook - Ilie Bolojan
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că a verificat pe teren lucrările la linia de cale ferată Cluj-Napoca – Oradea – Episcopia Bihor. Șeful Guvernului a atras atenția că unele tronsoane sunt întârziate și a cerut accelerarea proiectului pentru a nu pierde fonduri din PNRR.
Premierul Ilie Bolojan spune că lucrările sunt întârziate pe un tronson important al proiectului de cale ferată
Ilie Bolojan a anunțat că a fost pe șantierul liniei de cale ferată Cluj-Napoca – Oradea – Episcopia Bihor, în zona Aleșd – Poieni, pentru a verifica stadiul lucrărilor. Premierul a explicat că a vrut să vadă direct în teren cum evoluează proiectul și care sunt problemele care au dus la întârzieri.
Potrivit acestuia, investiția depășește 7,6 miliarde de lei și este finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Proiectul presupune modernizarea și electrificarea a peste 166 de kilometri de cale ferată.
La finalul lucrărilor, trenurile ar urma să circule mai rapid și în condiții mai sigure. De asemenea, legătura feroviară dintre nordul României și Europa, prin Cluj și Oradea, ar urma să fie îmbunătățită.
Lucrările sunt împărțite în patru loturi, iar progresul fizic al proiectului este în prezent de aproximativ 42%.
„Astăzi am fost pe șantierul liniei de cale ferată Cluj-Napoca – Oradea – Episcopia Bihor, în zona Aleșd – Poieni. Am vrut să văd în teren cum merg lucrările și care sunt problemele care întârzie proiectul.
Este o investiție de peste 7,6 miliarde de lei, finanțată prin PNRR, pentru modernizarea și electrificarea a peste 166 de kilometri de cale ferată. La final, trenurile vor circula mai repede, în condiții mai sigure, iar legătura dintre jumătatea de nord a României și Europa, prin Cluj și Oradea, va fi mult mai bună.
Lucrările sunt împărțite în patru loturi, iar progresul fizic este în prezent de aproximativ 42%”, a transmis Bolojan.
Termenele din PNRR impun accelerarea lucrărilor până în august 2026
Premierul a explicat că proiectul are mai multe obiective intermediare care trebuie atinse pentru a nu pierde finanțarea europeană. Astfel, până în august 2026 trebuie realizate 90% din lucrări pe loturile Cluj-Napoca – Aghireș și Aghireș – Poieni.
În același timp, trebuie atins un stadiu de 50% pe tronsonul Poieni – Aleșd și 70% pe lotul Aleșd – frontiera cu Ungaria.
Ilie Bolojan a semnalat însă întârzieri majore pe un tronson de peste 30 de kilometri dintre Poieni și Aleșd. Premierul a explicat că proiectul tehnic pentru această porțiune nu a fost încă avizat, ceea ce a blocat avansarea lucrărilor.
Potrivit lui Bolojan, situația ar fi cauzată de lipsa capacității de proiectare și de mobilizare a celor doi constructori implicați în proiect.
„Pentru a nu pierde fonduri europene, până în august 2026 avem câteva ținte de îndeplinit: 90% realizat pe primele două loturi (Cluj-Napoca–Aghireș și Aghireș–Poieni), 50% pe lotul Poieni–Aleșd și 70% pe Aleșd–Frontiera Ungaria.
Din păcate, pe un tronson de peste 30 de km în zona dintre Poieni și Aleșd, lucrările sunt mult întârziate, proiectul tehnic nefiind încă avizat. Este o lipsă de capacitate de proiectare și de mobilizare a celor doi constructori”, a explicat Ilie Bolojan.
Guvernul anunță presiuni asupra constructorilor și fonduri pentru cofinanțare
Premierul a declarat că întârzierile unor proiecte de infrastructură de acest tip generează costuri suplimentare. Acestea apar atât prin ajustările de preț solicitate de constructori, cât și prin pierderile generate de închiderea circulației feroviare pe perioade lungi. De asemenea, călătorii sunt afectați de blocarea rutei pentru mai mulți ani.
Ilie Bolojan a precizat că, înainte de vizita pe șantier, a discutat la Palatul Victoria cu reprezentanții Ministerului Transporturilor și ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene despre blocajele din proiect.
În perioada următoare urmează să fie clarificate documentațiile care mai trebuie emise. Premierul a transmis că Ministerul Transporturilor și CFR trebuie să exercite presiuni asupra constructorilor pentru accelerarea lucrărilor.
În bugetul pentru anul 2026 au fost prevăzute fondurile necesare pentru cofinanțarea proiectului, astfel încât investiția să poată continua fără blocaje.
Obiectivul Guvernului este ca etapele asumate prin PNRR să fie atinse până în august 2026. În același timp, autoritățile estimează că toate cele patru loturi ar putea fi finalizate până în 2028, moment în care circulația trenurilor pe această rută ar urma să fie redeschisă.
„Întârzierea unor lucrări de tipul acesta se traduce în costuri mai mari (prin ajustările cerute de constructori), în pierderi suplimentare pentru calea ferată, ruta fiind închisă ani întregi, plus pierderile călătorilor.
Fără aplicarea de penalități constructorilor care nu-și fac lucrările cum trebuie și fără monitorizarea serioasă a proiectelor, nu se pot termina proiectele la timp.
Înainte de vizita pe șantier, am discutat la Palatul Victoria cu reprezentanții Ministerului Transporturilor și ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene despre blocajele care au apărut. În perioada următoare vor fi clarificate documentațiile care mai trebuie emise, iar Ministerul Transporturilor și CFR trebuie să preseze constructorii să accelereze lucrările.
Am prevăzut în bugetul pentru 2026 fondurile necesare pentru partea de cofinanțare, astfel încât proiectul să poată merge înainte fără sincope. Obiectivul este ca stadiile asumate în PNRR să fie atinse până în august 2026, iar în 2028, cu întârziere, toate cele patru loturi să fie finalizate și să se redeschidă circulația trenurilor.
Este un proiect important pentru vestul țării și pentru conexiunea feroviară cu Europa. Prioritatea noastră este să recuperăm întârzierile și să ducem lucrările la capăt”, a transmis premierul Ilie Bolojan.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





