Lovitură pentru Trump: Vicepreședintele SUA nu se va opune certificării victoriei lui Biden

Lovitură pentru Trump: Vicepreședintele SUA nu se va opune certificării victoriei lui Biden
Publicat de Iulian Luca la 6 ianuarie 2021, 22:55

Președintele în exercițiu, Donald Trump, care în continuare refuză să-și accepte înfrângerea în alegerile prezidențiale din noiembrie, primește o nouă lovitură din partea vicepreședintelui Mike Pence, care a declarat că nu se va opune certificării victoriei lui Joe Biden în alegeri.

Vicepreşedintele american Mike Pence a afirmat că nu se va opune certificării miercuri a victoriei lui Joe Biden în alegerile prezidenţiale, ascunzându-se în spatele ”constrângerilor” Constituţiei, relatează AFP, conform Agerpres.

El şi-a prezentat argumentele într-o scrisoare publicată chiar înainte de deschiderea unei sesiuni extraordinare a Congresului menită să înregistreze oficial rezultatele alegerilor prezidenţiale din 3 noiembrie.

Preşedintele Donald Trump, care refuză să acorde înfrângerea, i-a cerut lui Mike Pence, care prezidează această sesiune, să profite de această ocazie pentru a refuza să recunoască victoria democratului Biden.

Preşedintele american în exerciţiu Donald Trump a afirmat miercuri în faţa susţinătorilor săi entuziaşti că nu-şi va recunoaşte „niciodată” înfrângerea în scrutinul din 3 noiembrie în faţa democratului Joe Biden, afirmând din nou, fără să prezinte vreo dovadă, că alegerile au fost însoţite de fraude pe scară largă.

Sesiunea Congresului, întreruptă de manifestanții pro-Trump

Congresul Statelor Unite ale Americii a suspendat miercuri de urgenţă o sesiune menită să certifice victoria democratului Joe Biden în alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie, măsură luată după intrarea manifestanţilor pro-Trump în incinta Capitoliului, relatează AFP.

Preşedintele în exerciţiu, care refuză să-şi accepte înfrângerea, şi-a chemat susţinătorii să protesteze la Washington, în marja acestei sesiuni protocolare. După ce l-au ascultat, unii manifestanţi s-au îndreptat spre Congres şi poliţia a ordonat evacuarea mai multor clădiri.

Primarul din Washington a impus restricţii de circulaţie de la 18:00, potrivit unui comunicat.

Ciocniri violente cu forțele de ordine

Susţinători preşedintelui în exerciţiu al SUA, Donald Trump, au dărâmat mai multe bariere de securitate, ceea a dus la ciocniri cu poliţia şi la scene haotice în faţa intrării în Congresul SUA, unde congresmenii s-au reunit pentru a valida oficial victoria electorală a democratului Joe Biden, transmite EFE.

Drept urmare, poliţia a ordonat evacuarea a două edificii alăturate şi închiderea de urgenţă a Capitoliului.

Potrivit dpa, protestele de la Capitoliu devin tot mai violente, susţinători ai preşedintelui Trump pătrunzând în clădire.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.