Curtea Constituțională a României (CCR) are în vedere, în ședința joi, cererea de sesizare depusă de AUR. Este vorba de o hotărâre a Camerei Deputaților pentru alegerea președintelui acestui for decizional.

George Simion, copreşedintele AUR , a anunțat pe 22 decembrie că va sesiza Curtea Constituţională în privinţa modului în care a fost aleasă conducerea Camerei Deputaţilor.

“Vom face o sesizare la CCR”

“Protestăm faţă de felul în care a fost numită conducerea Camerei, la 2,00 noaptea, fiind nişte grave abuzuri, uzurpând nişte calităţi oficiale. Noi aveam preşedintele Camerei Deputaţilor, decanul de vârstă care a declarat şedinţa închisă. Conform regulamentului, trebuia convocată o nouă şedinţă. Acest lucru nu s-a întâmplat. Grupul nostru parlamentar nu a mai fost convocat. Vom face o sesizare în acest sens la CCR pentru că avem precedente legale”, a spus, la acel moment, George Simion.

Gabriel Andronache, liderul PNL, a solicitat ca şedinţa de plen să fie prelungită, după depunerea jurământului de către deputaţi, pentru alegerea preşedintelui Camerei. Reprezentanţii AUR s-au opus acestui demers. Peşedintele de şedinţă, reprezentant al Alianţei pentru Unirea Românilor, a închis lucrările plenului. Acesta a plecat de la tribună. După mai multe discuţii în contradictoriu, reprezentanţii AUR au părăsit sala.

Ulterior, şedinţa plenului Camerei Deputaţilor a fost reluată, în noaptea de 21 spre 22 decembrie. Preşedinte de şedinţă a fost un alt decan de vârstă – Iusein Ibram de la grupul minorităţilor naţionale. Au fost aleşi preşedintele Camerei şi ceilalţi membri ai Biroului permanent. Preşedintele Camerei Deputaţilor a fost ales Ludovic Orban, liderul liberalilor.

AUR renunță la subvenție

Reprezentanții AUR au anunțat că nu vor acepta subvenţia de peste 1,5 milioane lei acordată partidelor pe luna ianuarie şi va iniţia o lege prin care să fie oprit acest jaf din banii publici. „În plină pandemie, statul român alocă 4 milioane de euro ca «subvenţie» partidelor politice – şi asta, doar pentru luna ianuarie. La nivelul intregului an, aproape 50 de milioane de euro vor intra din bugetul statului în buzunarele partidelor politice. Noi, Alianţa pentru Unirea Românilor, suntem sigurii care nu vor lua aceşti bani pentru partid. În plus, în perioada imediat următoare, vom iniţia o lege prin care să fie oprit acest jaf din banii publici”, arată o postare de marţi pe pagina de Facebook a partidului AUR.