În cadrul conferinței de presă de la Palatul Cotroceni, susținută de șeful statului, Klaus Iohannis, s-a vorbit despre ancheta care-l are în prim plan pe fostul ministru al Mediului și actual președinte al Consiliului Județean Iași, Costel Alexe.

Șeful statului a fost întrebat dacă fostului ministru i se va retrage sprijinul politic în contextul în care acesta este cercetat de către DNA, având în vedere că Partidul Național Liberal și-a luat angajamentul că nu va promova oameni care sunt anchetați în funcții publice.

Iohannis: ”Penalii nu au ce căuta în funcții publice”

Klaus Iohannis a subliniat că ”penalii” nu au ce căuta în funcții publice și că se așteapta ca fostul ministru al Mediului sp se autosuspende din funcțiile pe care le deține dacă va fi urmărit penal.

”Sincer, eu cred că această discuţie trebuia să aibă loc demult şi să fie mult mai scurtă. Eu am spus dintotdeauna că persoane urmărite penal sau, cum am spus la vremea respectivă, “penali”, n-au ce căuta în funcţii publice.

Nu ştiu dacă PNL trebuia să discute mai repede sau mai încet despre aceste chestiuni, însă dacă domnul Alexe va fi cercetat penal, atunci cu siguranţă eu aş aştepta cel puţin să se autosuspende din funcţiile pe care le deţine, până când se clarifică cu siguranţă aceste aspecte.”, a precizat Iohannis în cadrul declarației de presă de marți.

Klaus Iohannis a mai fost întrebat dacă liberalii ar putea să dea un semnal retrădângu-i sprijinul politic. Acesta a răspuns că teoretic, așa ceva de poate însă este o decizie de partid în care preferă să nu se amestece.

”Asta, sigur, se poate teoretic, dar este o decizie de partid în care nu m-aş amesteca.”, a mai spus Klaus Iohannis.

De ce a fost Costel Alexe audiat de DNA

În urmă cu câterva zile, presa vuia e articole despre audierea fostului ministru al Mediului, Costel Alexe. Acesta a fost chemat la DNA în dosarul în care este acuzat de luare de mită în perioada în care activa ca și ministru.

DNA a cerut permisiunea președintelui Klaus Iohannis pentru a-l urmări penal pe fostul ministru. Solicitarea Direcției Naționale Anticorupție a fost încuviințată de către șeful statului în urmă cu două zile.

Fostul ministru Alexe este acuzat de către DNA că ar fi primit mită 22 de tone de produse din tablă. Acesta susține că ar fi pretins mita respectivă pentru alocarea cu titlu gratuit către o fabrică a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră și pentru monitorizarea favorabilă a măsurilor luate de această societate comercială pentru închiderea unui depozit de deșeuri neconforme. Trebuie menționat că presupusa mită are o valoare de 103 mii de lei.

Costel Alexe, surprins de decizia DNA

La auzul acestor informații, fostul ministru a respins acuzațiile procurorilor și a subliniat că are încredere în actul de justiție.

„Am aflat cu surprindere şi am luat act de comunicatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie privind propunerea începerii urmăririi penale îndreptată împotriva mea.

Vreau să precizez următoarele: am încredere în actul de justiţie şi îmi doresc cât mai repede finalizarea acestui demers care va statua exact realitatea: nu am cerut şi nu am luat în întreaga mea activitate publică foloase necuvenite cu încălcarea legii.

Nu voi face nicio referire publică la această situaţie, în acest moment al demersului judiciar, dar vă asigur că în perioada următoare voi studia acuzaţiile care îmi sunt aduse şi voi oferi toată cooperarea şi transparenţa mea în faţa organelor judiciare”, a spus Costel Alexe.