Nicușor Dan, președinte ales al României, înconjurat de foști adversari politici care așteaptă funcții în noua guvernare
Odată cu alegerea lui Nicușor Dan în funcția de președinte al României, mulți dintre foștii săi adversari politici se văd nevoiți să colaboreze cu acesta și să îi accepte deciziile. Surse politice susțin că o parte dintre aceștia speră chiar să fie cooptați în noua guvernare.
Rămâne de văzut dacă noul președinte va adopta o atitudine revanșardă, asemănătoare cu cea a lui Traian Băsescu sau Klaus Iohannis, sau dacă va alege să-i ignore. Majoritatea numelor implicate provin din PNL și USR, potrivit unei analize RTV.
Nicușor Dan, fondator al Uniunii Salvați România (USR) – partid creat cu sprijinul partenerei sale de viață, Mirabela Grădinaru – a fost forțat să demisioneze din formațiune în 2017, după ce a refuzat să transforme partidul într-o structură progresistă care susține căsătoriile între persoane de același sex. Demisia a venit după ce USR intrase în Parlament.
Ulterior, el a fost îndepărtat de la conducerea partidului de o echipă formată din Ionuț Moșteanu, Cristian Ghinea, Dan Barna și Cătălin Drulă. Drulă a avut un rol-cheie în organizarea sistemului informatic al referendumului intern care a dus la plecarea lui Nicușor Dan.
Ionuț Moșteanu: „Sunt unul din aia care i-au luat partidul. L-am dat afară, l-am împins”
Într-o înregistrare care a apărut în spațiul public, Ionuț Moșteanu relata că s-a certat cu Nicușor Dan, că i-a luat partidul în 2017 și că a fost unul dintre cei care l-au împins să plece. Acesta susținea că era mai bine ca el și colegii săi să conducă partidul la acel moment, adăugând că Nicușor Dan avea anumite lipsuri.
Moșteanu spunea că partidul de atunci era format din oameni diverși, nu toți geniali sau harnici, și că în viitor acesta se va destrăma. El îl compara favorabil pe Sebastian Burduja cu Nicușor Dan, afirmând că Burduja este „mai deștept, articulat și capabil” și că, dacă ar fi să revină în politică, ar paria mai degrabă pe acesta decât pe actualul președinte.
„Eu m-am certat cu el. I-am luat partidul în 2017. Sunt unul din aia care i-au luat partidul. L-am dat afară, l-am împins. Atunci era mai bine să conducem noi şi a fost bine că am condus noi partidul. Are nişte lipsuri.
Ce înseamnă partidul de atunci bine aşezat pe picioare… oamenii din toată ţara, mai buni, mai răi. Nu sunt toţi genii. Dacă erau toţi harnici şi geniali conduceam noi România asta. Partidul se va face ţăndari, noi ne ducem, facem alt partid sau stăm de ăia agăţati de mandate trei ani. Apropo, Sebastian Burduja e mai mişto decât el, smart, destupat, articulat pana mea…
Dacă aş veni, nu aş consuma politică… aş zice că Burduja are tot ce îi trebuie, Burduja a luat 8, ala a luat 45!”, afirma Moșteanu.
Cristian Ghinea, Dan Barna și Cătălin Drulă sunt și ei pe lista de posibili actuali inamici politici
Un alt critic vocal a fost Cristian Ghinea, fost ministru USR, care l-a ironizat de-a lungul timpului pe Nicușor Dan. Acesta declara că președintele ales suferă de ceea ce a numit „sindromul Mesia din debara”, afirmând că îl cunoaște foarte bine din perioada USR și că acesta obișnuia să se izoleze, să nu comunice și să emită directive fără să țină cont de colaboratori. Ghinea considera că o asemenea abordare nu poate funcționa în politică.
Foștii lideri USR Dan Barna și Cătălin Drulă, la rândul lor, se numără printre adversarii vechi ai lui Nicușor Dan. Barna i-a succedat în funcția de președinte al USR și a exclus susținătorii acestuia din partid. Epurările au continuat și în mandatul lui Drulă. Barna a fost chiar acuzat că ar fi fraudat congresul în urma căruia a preluat conducerea partidului.
N-au lipsit criticile nici din PNL
Din tabăra PNL, Cătălin Predoiu este un alt oponent vechi. Acesta a candidat împotriva lui Nicușor Dan în alegerile locale din 2016 și l-a atacat frecvent în anii ce au urmat, inclusiv în campania pentru primul tur al prezidențialelor.
Predoiu declara că Nicușor Dan, deși ales primar al Bucureștiului, a abandonat capitala pentru o carieră politică mai înaltă, acuzându-l că vrea să „blocheze România” după ce a blocat un oraș și că probabil își dorește o poziție europeană.
Sebastian Burduja, un alt lider PNL, s-a remarcat prin critici vehemente aduse lui Nicușor Dan, în special după ce a pierdut alegerile pentru Primăria Capitalei.
Burduja afirma că Nicușor Dan a transformat „dușul rece” într-o strategie de guvernare și se întreba de ce a intrat în cursa prezidențială, având în vedere că anterior susținea că are nevoie de două mandate pentru a rezolva problemele Bucureștiului. El susținea că această candidatură indică o incapacitate de a mai face față responsabilităților de primar și că electoratul nu mai poate fi păcălit.
„Nicușor Dan este politicianul care a ridicat “dușul rece” la rang de politică publică. M-am tot întrebat: de ce a intrat Nicușor Dan în cursa pentru Cotroceni, brusc, într-o seară de decembrie?
Cine sau ce l-a determinat să facă asta, după ce în campanie ne spunea că mai are nevoie de minim două mandate să rezolve problemele Bucureștiului? De ce să nu respecți votul bucureștenilor și să fugi după altă funcție, mai înaltă, după ce ți-ai dedicat zeci de ani Capitalei?
Care este, până la urmă, logica acestei candidaturi? Am avut o revelație. Dincolo de goana după funcții, Nicușor Dan candidează la președinție pentru că este pur și simplu depășit de problemele Bucureștiului. Îl prind din urmă. Și nu ne poate păcăli la nesfârșit”, spunea Burduja.
Ciprian Ciucu: „N-am fost convins de partea de administrator bun”
În același registru critic se înscrie și Ciprian Ciucu, primarul sectorului 6 și lider marcant al PNL București.
Acesta remarca faptul că Nicușor Dan petrecea mai mult timp în campanie electorală decât la Primărie și afirma că, deși actualul președinte este un politician de succes, nu a fost niciodată convins de calitățile sale administrative.
„Mi-ar fi trebuit să lucrez zile astea cu el la Primărie, dar e plecat în campanie prin țară, face mai mult politică decât administrație în ultimul timp. Nu-l găsesc, unde să-l găsesc?
Pentru că dânsul e mai politician decât toți pentru că este un politician de succes, a câștigat de două ori Primăria Capitalei, acum este în o altă campanie electorală, dar n-am fost convins de partea de administrator bun”, afirma liberalul acum ceva timp.
În ciuda acestor atacuri și confruntări din trecut, toți acești lideri politici – care l-au atacat, sabotat sau marginalizat – se află acum în poziția de a spera la funcții și privilegii în viitoarea configurație politică. Rămâne de văzut dacă Nicușor Dan va alege să răsplătească loialitatea sau să-i includă și pe foștii adversari în noul său proiect politic.