Zilele trecute, miniștrii din statele UE au dat votul final asupra legii privind încărcătorul universal. Asta înseamnă că, până în 2024, USB-C va deveni portul comun de încărcare pentru toate telefoanele mobile, tabletele şi alte dispozitivele mobile din Uniunea Europeană, informează CNBC.

”Evident că va trebui să ne conformăm”

Telefoanele iPhone se încarcă prin intermediul unui port de tip Lightning, iar dispozitivele de tip Android sunt alimentate pe baza unor conectori de tip USB-C. Conform legislației UE, iPhone-ul celor de la Apple va trebui să se conformeze. „Evident că va trebui să ne conformăm”, a declarat Greg Joswiak, vicepreședintele Apple. Joswiak nu a precizat când va introduce Apple USB-C pe smartphone-ul său, dar este clar că va trebui să o facă până în 2024.

Încărcătorul universal va ajuta consumatorii să economisească bani

Comisia Europeană consideră că folosirea încărcătorului universal în UE va uşura viaţa consumatorilor şi îi va ajuta să economisească bani.
Jumătate din încărcătoarele vândute cu telefoanele mobile în 2018 aveau conector USB micro-B, 29% conector USB-C şi 21% conector Lightning, conform unui studiu din 2019 al Executivului comunitar.

Anterior, analiștii au declarat pentru CNBC că iPhone-urile care urmează să fie lansate în 2023 ar putea fi echipate cu încărcare USB-C. De asemenea, este posibil ca Apple să introducă acest tip de încărcător la nivel global, nu doar în Uniunea Europeană.

Inițial, Apple s-a opus oricărei reglementări europene

Inițial, Grupul american Apple s-a opus în mod ferm oricărei reglementări europene, care ar „sufoca inovaţia în loc să o încurajeze şi ar afecta consumatorii din Europa şi economia în ansamblu”.

„Credem că abordarea ar fi fost mai bună din punctul de vedere al mediului și pentru clienții noștri, dacă guvernele nu ar fi atât de prescriptive”, a spus Joswiak.

Thierry Breton, comisarul pentru Piaţa Internă, a apreciat că acordul va însemna pentru consumatori economii de aproximativ 250 milioane de euro.

„De asemenea va permite noilor tehnologii, cum ar fi încărcarea wireless, să apară şi să se dezvolte fără a lăsa ca inovarea să devină o sursă a fragmentării pieţei şi un inconvenient pentru consumatori”, a declarat el.

Şi laptopurile vor trebui să îndeplinească noile cerinţe în termen de 40 de luni de la intrarea în vigoare. Acordul vizează şi dispozitivele e-readers, căştile auriculare şi alte tehnologii, care vor afecta producătorii de dispozitive.