Lovitură pentru cei cu două doze de Pfizer. Toți trebuie să facă asta! Devine tot mai clar

Lovitură pentru cei cu două doze de Pfizer. Toți trebuie să facă asta! Devine tot mai clar

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Valentina Drăgoi la 14 decembrie 2021, 08:00

Vești de ultimă oră pentru persoanele care s-au vaccinat cu două doze anti-Covid. Expertul american în boli infecţioase Anthony Fauci a vorbit despre ce presupune imunizarea completă, dar și despre momentul în care o persoană are parte de ”o îngrijire optimă”.

Expert american în boli infecţioase, director al Institutului Naţional pentru Alergii şi Boli Infecţioase şi consilierul medical şef al preşedintelui Joe Biden, Anthony Fauci vine cu precizări mai clare referitoare la imunizarea în fața noului coronavirus.

Două sau trei doze de vaccin? Care este poziţia oficială

Într-un interviu acordat în emisiunea ABC ”This Week With George Stephanopoulos”, medicul spune că administrarea a trei doze de vaccin pentru Covid-19 reprezintă ”o îngrijire optimă”, dar două doze de vaccin al Pfizer/BioNTech or Moderna sau o doză de la Johnson & Johnson rămân definiţia oficială a Guvernului pentru vaccinarea completă

În același timp, Anthony Fauci a mai menționat că oficialii din domeniul sănătăţii vor continua să evalueze ceea ce ar trebui să constituie desemnarea oficială, transmite Reuters.

”Ei bine, cu siguranţă cred, George, că este îngrijirea optimă. Vreau să spun, oficial încă sunt două doze de ARNm (Pfizer/BioNTech sau Moderna) şi o injecţie de J&J. Dar cred că dacă te uiţi la date, devine tot mai clar că, dacă vrei să fii protejat în mod optim, chiar ar trebui să primeşti un rapel”, a spus Fauci, după ce a fost întrebat dacă trei doze de vaccin ar putea fi noul standard de îngrijire”.

Pfizer vorbește despre a patra doză de vaccin

Pe de altă parte, medicul a subliniat faptul că va dura luni de zile pentru a spune dacă sunt necesare doze anuale de rapel de vaccin. Acesta a mai adăugând că speră din punct de vedere imunologic că o doză de rapel va fi suficientă pentru a oferi o protecţie mai mare decât doar cele şase luni oferite de vaccinul iniţial.

De menționat este faptul că, în ciuda declarațiilor făcute de Fauci, recent, Pfizer a vorbit despre administrarea celei de a 4-a doze. Mai exact, în urma cercetărilor preliminare din laborator, care demonstrează noua tulpină Omicron poate slăbi anticorpii protectori generați de vaccinul deja existent, compania farmaceutică a informat recent că rezultatele analizelor medicale au demonstrat că serul anti-COVID Pfizer este benefic împotriva Omicron, însă numai dacă oamenii sunt vaccinați cu trei doze.

Totodată, conducerea companiei farmaceutice a afirmat că un al patrulea vaccin ar putea fi administrat la un an distanță după a treia doză. Momentan, însă, nu este sigur când va fi necesară a patra doză de ser anti-covid.

„Ar putea fi necesar mult mai repede. Când vom vedea datele din realitate vom spune dacă a treia doză este eficace și împotriva Omicron și pentru cât timp”, a spus Albert Bourla pentru CNBC, conform US News.

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.