EURO 2020 a fost cu siguranță evenimentul acestei luni și a atras atenția tuturor. Fie că oamenii au fost pe stadioane sau în fața televizoarelor de acasă sau de la terasă, toată lumea a știut că în această perioadă se joacă Campionatul European de Fotbal care ar fi trebui disputat încă de anul trecut, dar a fost amânat din cauza pandemiei.

Ediție aniversară a EURO

În această ediție, UEFA a celebrat aniversarea celor 60 de ani de Campionate Europene printr-o formulă diferită a campionatului, cu 24 echipe participante și meciuri jucate în 11 țări, printre care și România. A fost pentru prima dată în istorie când țara noastră a găzduit un astfel de evniment sportiv extrem de importante.

PRO TV a dat lovitura în audiențe la EURO 2021

Românii pasionați de fotbal au stat cu sufletul la gură în fața televizoarelor pentru a-și susține echipele preferate, motiv pentru care postul de televiziune PRO TV a reușit o serie de adevărate recorduri în audiențe cu aceste meciuri. Partide precum cele din optimi dintre Elveția – Franța, Croația – Spania și semifinalele dintre Italia – Spania și Danemarca – Anglia au devenit lider absolut de audiență în zilele în care au fost expuse.

PRO TV cumpără drepturile de audiență pentru EURO 2024 și EURO 2028

Cum ultimul meci de la la EURO 2020 are loc duminică, PRO TV a transmis recent că a reușit să încheie achiziționarea drepturilor de difuzare a următoarelor două ediții ale Campionatului European de Fotbal UEFA (2024 și 2028), sperând în audiențe asemănătoare.

Astfel, UEFA EURO 2024 se va dispută în Germania, iar gazdă UEFA EURO 2028 va fi anunțată în 2022. Cele 24 de echipe se vor afla la startul fiecărui turneu și vor lupta pentru titlul de viitoare Campioană a Europei.

”Românii iubesc să urmărească meciurile de fotbal, iar în 2016 și 2020 au avut ocazia de a vedea turneele EURO la PRO TV. Deoarece dorim să oferim publicului PRO TV, în continuare, bucuria de a-și susține echipele favorite și că urmare a bunei colabari cu UEFA, ne face plăcere să va anunțăm că am finalizat achiziția drepturilor de difuzare pentru următoarele două Campionate Europene. Meciurile puternice de fotbal se văd la PRO TV!”, a transmis Aleksandras Cesnavicius, CEO PRO TV.