Linia de cale ferată Gara de Nord-Aeroport Henri Coandă va fi închisă temporar. CFR explică motivul

Linia de cale ferată Gara de Nord-Aeroport Henri Coandă va fi închisă temporar. CFR explică motivul

SURSA FOTO: Inquam Photos, Mircea Manole-cfr calatori

Publicat de Leonard Bădilă la 21 ianuarie 2021, 16:15

CFR informează că linia de cale ferată Gara de Nord – Aeroport Internaţional Henri Coandă Bucureşti se va închide temporar, în intervalul 25 ianuarie-2 februarie, timp de șase ore în fiecare zi.

În timpul respectiv vor fi efectuate lucrările de sudură a şinelor şi aparatelor de cale, conform proceselor tehnologice prevăzute în proiectul de realizare a investiţiei, transmite CFR într-un comunicat.

Trebuie menționat că lucrările vor avea loc în intervalul orar 8:40 – 14:30, iar pe perioada desfășurării vor fi scoase din circulație 18 trenuri.

Explicația oferită de CFR

„Lucrările de sudură a şinelor şi a aparatelor de cale se execută după darea în exploatare a liniei şi scurgerea tonajului de stabilizare a prismei de balast, cu închiderea liniei respective, procesul tehnologic necesitând un interval prestabilit pentru atingerea parametrilor tehnici de calitate a sudurilor. Este important de menţionat faptul că acest tip de lucrări se execută la orice investiţie care presupune înlocuirea suprastructurii căii.

Fiind astfel îndeplinite condiţiile tehnice de realizare a căii fără joante (CFJ) pe relaţia Bucureşti Nord – Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, prin atingerea tonajului de stabilizare şi, de asemenea, fiind anunţate şi temperaturi pozitive în perioada următoare, constructorul a solicitat închiderea temporară a circulaţiei pentru desfăşurarea acestor lucrări de sudură a şinelor şi aparatelor de cale, prevăzute în procesele tehnologice ale proiectul de realizare a investiţiei şi consemnate în documentele de recepţie”, transmite CFR.

Operatorul naţional de transport feroviar precizează că, în perioada desfăşurării lucrărilor (25 ianuarie – 8 februarie 2021), s-a solicitat operatorilor de transport feroviar de călători anularea a 18 trenuri dintre cele 72 prevăzute în orarul zilnic de circulaţie pe relaţia Bucureşti Nord – Aeroport Internaţional Henri Coandă Bucureşti T1. Celelalte garnituri vor respecta programul de circulaţie stabilit în intervalul orar 14:30 – 8:40, pe această rută.

Trenurile anulate în intervalul în care se vor efectua lucrările programate aparţin tuturor celor trei operatori, astfel: CFR Călători – patru trenuri (10715, 10718, 10717, 10720), Regio Călători – opt trenuri (16049, 16048, 16051, 16050, 16053, 16052, 16055, 16054) şi Transferoviar Călători – şase trenuri (15022, 15023, 15024, 15025, 15026, 15027).

În ceea ce priveşte operatorul de transport feroviar Transferoviar Călători, CFR subliniază că acesta a solicitat, din proprie iniţiativă, anularea a încă patru trenuri (15028, 15029, 15020, 15021), care însă nu circulau în intervalul orar necesar desfăşurării lucrărilor de sudură a şinelor şi aparatelor de cale.

Lucrările au fost executate în conformitate cu prevederile legale

Lucrările aferente obiectivului de investiţii „Modernizarea liniei de cale ferată Bucureşti Nord – Aeroport Internaţional Henri Coandă Bucureşti – Faza I: Racord C.F. la terminalul T1, Aeroport Internaţional Henri Coandă Bucureşti” au fost executate în conformitate cu prevederile legale în vigoare şi cu cerinţele contractuale, fiind recepţionate în data de 3 decembrie 2020.

CFR SA a derulat două mari proiecte feroviare pentru asigurarea legăturii directe între Gara de Nord şi Aeroportul Internaţional Henri Coandă. Primul a vizat dublarea liniei de cale ferată Mogoşoaia – Baloteşti şi a avut valoarea de 50,5 milioane lei, fiind finanţat de la bugetul de stat, iar al doilea contract a avut ca obiect construcţia liniei noi pentru Racord CF (din zona Odăile) la Terminalul T1 al Aeroportului Otopeni.

Valoarea acestuia din urmă s-a ridicat la 412,72 milioane de lei, iar finanţarea a provenit din fonduri europene şi de la bugetul de stat.

Sursa foto: INQUAM Photos, Mircea Manole

Informații articol
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.