Linde Gaz România aștepată aprobarea Consiliului Concurenţei pentru preluarea Buse Gaz
Consiliul Concurenţei analizează operaţiunea prin care Linde Gaz România va prelua controlul asupra Buse Gaz şi a subsidiarelor acesteia, informează, luni, instituţia.
"Consiliul Concurenţei este interesat în obţinerea observaţiilor şi punctelor de vedere de la întreprinderile terţe referitor la modul în care concentrarea economică ce urmează a se realiza afectează sau poate afecta concurenţa de pe piaţă. Observaţiile şi punctele de vedere pot fi transmise autorităţii de concurenţă", se arată într-un comunicat al autorităţii de concurenţă.
Principalele activităţi ale Linde Gaz România constau în producţia şi comercializarea de gaze industriale şi medicinale.
Buse Gaz şi subsidiarele acesteia activează, în principal, pe segmentul de livrare vrac de gaze industriale şi livrarea de gaze îmbuteliate. AGERPRES
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





