Ministrul Educației, Ligia Deca, a spus că de anul viitor, elevii vor primi burse școlare după alte criterii. Aceasta a spus că Ministerul intenționează să facă anumite schimbări privind acordarea burselor de merit.

Ar putea apărea un nou tip de bursă în școlile din România

Potrivit Ligiei Deca, se va introduce un nou tip de bursă, de “reziliență”. Valoarea acesteia se va stabili în funcție de bugetul pe anul școlar viitor. Elevii cu medii foarte mari, care iau și acum bursă de merit se vor încadra, așadar, în primii 30% dintre elevii unei clase, alături de cei care vor învăța bine, dar care nu vor avea rezultate la fel de ridicate.

Ligia Deca a afirmat că „principiul de a acorda bursele unui procent de elevi din fiecare clasă din fiecare școală este unul bun”.

„Ne gândim să facem unele ajustări care să țină de un prag de medie și poate de diferențierea între bursă de merit, care să însemne un prag de medie foarte ridicat împreună cu performanță la concursuri și olimpiade, și o bursă de reziliență pentru acei copii care reușesc să învețe mai bine decât colegii lor din clasă, din anul școlar următor.

Ne dorim ca în mod cumulat, bursa de merit și bursa de reziliență să însemne 30% din elevii unei clase. Valoarea va fi discutată o dată cu bugetul de anul viitor”, a declarat ea, potrivit edupedu.ro.

Anul acesta, bursele se vor acorda în funcție de criteriile actuale

Ministrul Educației a mai spus că „bursa în acest an rămâne pe regulile anunțate. Dosarele de curs au fost deja făcute, au fost aprobate”.

„Deci în acest an mergem pe politicile anunțate. Modificările pe care le-am sugerat urmează să le discutăm împreună cu actorii din învățământ și apoi să facem modificările normative”, a explicat Ligia Deca.

Bursele pentru anul școlar 2023-2024

Amintim că pentru anul școlar 2023-2024, se acordă un total de 1.289.994 de burse, distribuite astfel:

  • de excelență olimpică I: 208
  • de excelență olimpică II: 2.803
  • de merit: 461.777
  • sociale: 738.821
  • tehnologice: 85.644
  • pentru mame minore: 741

Valorile minimale stabilite pentru burse sunt:

  • de excelență olimpică I: între 750 și 3000 lei
  • de excelență olimpică II: 700 lei
  • de merit: 450 lei
  • socială: 300 lei
  • tehnologică: 300 lei
  • pentru mame minore: 700 lei

De menționat că, unitățile de învățământ pot suplimenta aceste valori în funcție de bugetele alocate de autoritățile locale sau alte venituri, transmite Edupedu.

Cum se calculează bursele?

Bursele de merit și tehnologice sunt ajustate în lunile cu vacanțe școlare. Formula de calcul pentru aceste burse ține cont de numărul de zile lucrătoare și de vacanță din luna respectivă. Sărbătorile legale sunt considerate zile lucrătoare în acest calcul. Mai multe puteți citi aici.