Liberty Galați intră într-o nouă etapă de vânzare. UMB Steel, compania lui Dorinel Umbrărescu, și-a arătat interesul

Liberty Galați intră într-o nouă etapă de vânzare. UMB Steel, compania lui Dorinel Umbrărescu, și-a arătat interesul

SURSA FOTO: Liberty Steel Group

Publicat de Alexandra Iana la 31 august 2026, 12:30

Liberty Galați ar putea ajunge mai aproape de găsirea unui cumpărător, după două licitații fără rezultat. Noul regulament pentru vânzarea combinatului a fost finalizat și transmis creditorilor și Comitetului Interministerial, iar procedura va continua prin negociere directă. Prețul minim nu a fost stabilit deocamdată. UMB Steel, companie controlată de familia omului de afaceri Dorinel Umbrărescu, a transmis deja o scrisoare de intenție, însă aceasta nu poate produce efecte în noua procedură, fiind formulată înainte de stabilirea actualelor condiții.

Liberty Galați va fi vândut prin negociere directă

Combinatul siderurgic se află de un an și jumătate în procedură de concordat preventiv. După două licitații eșuate, la care prețurile de pornire au fost de 709 milioane de euro, respectiv 463 de milioane de euro, administratorii au decis trecerea la negociere directă. Primul pas, reprezentat de stabilirea regulamentului, a fost deja făcut.

„Da, există un regulament de vânzare care a fost conceput şi transmis în draft, ca element de prezentare, pentru a stabili care e strategia la nivel general”, a declarat pentru News.ro Paul Dieter Cîrlănaru, directorul general al CITR.

CITR și Euro Insol formează consorțiul de administratori concordatari care gestionează restructurarea financiară a Liberty Galați, după ce peste 100 de creditori au cerut în instanță falimentul combinatului.

Regulamentul a ajuns, într-o primă etapă, la Comitetul interministerial pentru protejarea intereselor statului la Liberty Galați. Comitetul și-a reluat activitatea și a avut două întâlniri în luna august, sub conducerea vicepremierului Oana Gheorghiu.

Cum va avea loc negocierea pentru Liberty Galați

Noua procedură presupune stabilirea unui preț minim acceptat de creditori. Ulterior vor fi colectate ofertele, care vor fi deschise în prezența Comisiei Interministeriale și a reprezentanților ofertanților.

„Acest proces, de negociere directă, are următoarea dinamică: se stabileşte un preţ minim, agreat de creditori, de la care pleacă posibilitatea formulării ofertelor. Se deschide apoi un proces de colectare a unor oferte închise asupra activului. Se strâng ofertele în termenul stabilit, apoi, în prezenţa Comisiei (Interministeriale, n.r.) şi a unui reprezentant al fiecăruia dintre ofertanţi. se deschid ofertele. Asta e etapa întâi”, a explicat Cîrlănaru pentru News.ro noul mecanism de vânzare.

După verificarea ofertelor care îndeplinesc condițiile minime, va începe negocierea directă cu fiecare dintre ofertanții eligibili.

„Se constată ce oferte s-au formulat şi care dintre ele, dacă una sau toate, îndeplinesc condiţiile minimale stabilite de procedură, iar apoi se declanşează un proces, tot pe termen scurt, de negociere directă pentru îmbunătăţirea acestor oferte, cu fiecare dintre ofertanţi”, arată directorul general al CITR care va fi cea de-a doua etapă.

Ofertele finale vor fi analizate de organizatorii procesului și prezentate Adunării Creditorilor, care va decide care dintre ele va fi acceptată.

„În urma acestui proces, se formulează ofertele finale. Acestea sunt analizate de noi, ca organizator al procesului de vânzare, şi apoi se prezintă Adunării Creditorilor, care va agrea pe care dintre aceste oferte o acceptă. Oferta acceptată se transformă într-o vânzare directă pe care noi o perfectăm cu ofertantul”, prezintă Cîrlănaru ultimii paşi procedurali.

ANAF și Exim vor avea un rol decisiv

Creditorii sunt cei care vor decide asupra strategiei, iar un rol important revine ANAF și Exim Banca Românească, având în vedere ponderea creanțelor deținute.

„Entitatea care decide per se (ca atare, n.r.) asupra acestei strategii sunt creditorii în general, dar în mod special creditorii cu o pondere foarte mare din datorii, care sunt în cazul de faţă EXIM şi ANAF. Comitetul (Interministerial, n.r.) participă la discuţii atât cu noi cât şi cu EXIM şi cu ANAF, însă în final deciziile formale vor trebui luate mai ales de către EXIM şi de către ANAF”, explică directorul general al CITR.

Prețul minim pentru Liberty Galați nu a fost stabilit

Una dintre principalele necunoscute rămâne valoarea minimă de la care vor porni negocierile. Aceasta nu a fost încă stabilită, fiind necesară actualizarea evaluării activelor și a situației combinatului.

„Pragul minimal este determinat de doi factori. Unul este ceea ce legea numeşte testul creditorului privat prudent, adică o valoare minimală pe care o entitate poate să o accepte într-un astfel de proces ca fiind valoarea minimă de recuperare dintr-un proces de recuperare. Acest test se realizează prin compararea propunerii supuse aprobării cu scenariul alternativ, care ar fi o vânzare în lichidare”, arată Cîrlănaru.

Regulamentul urmează să ajungă la cei peste 1.000 de creditori, iar reacțiile și voturile acestora vor fi centralizate. Procedura are un termen important pe 23 septembrie.

„De îndată ce primim vot (votul creditorilor care deţin majoritatea creanţelor, n.r.) , mergem la judecător pentru a omologa această propunere. După omologare, dăm anunţul de începere a negocierii directe. Avem un termen în septembrie (23 septembrie, n.r.) în procedură şi este important ca cel târziu până atunci acest nou pas să fie agreat”, indică directorul general al CITR următoarele etape procedurale.

De ce este nevoie de o nouă evaluare a combinatului

Evaluarea existentă a fost realizată la începutul procedurii de concordat preventiv, când situația Liberty Galați era diferită. Combinatul era atunci funcțional și dispunea de stocuri.

„Noi am cerut o actualizare a acestei evaluări, care să ia în considerare situaţia actuală a combinatului. La momentul la care evaluarea iniţială s-a făcut, combinatul era funcţional, avea stocuri, situaţia sa economică era mult diferită. Valoarea unui activ depinde şi de ce poate produce”, explică directorul general al CITR.

O problemă importantă este reprezentată de certificatele de carbon. Lipsa activității din ultimii ani influențează alocarea acestora și, implicit, necesarul de investiții pentru un eventual cumpărător.

„Având în vedere lipsa de activitate din ultimii trei ani, practic oricine reporneşte acolo nu mai beneficiază de certificate de carbon. Alocarea de certificate de CO2 se bazează pe volumul de producţie din ultimii doi ani. Şi, cum în ultimii doi ani nu a fost producţie aproape deloc, pierderea asta generează un Capex (Capital Expenditures – cheltuielile de capital făcute de o companie pentru a cumpăra, îmbunătăţi sau întreţine active pe termen lung, n.r.) de vreo 180 de milioane de euro care, evident, influenţează valoarea activului. E doar un exemplu.

Potrivit unor reprezentanți din conducerea Liberty Steel citați de News.ro, lipsa certificatelor ar putea presupune pentru cumpărător costuri suplimentare de aproximativ 200 de milioane de euro. Alte aproximativ 200 de milioane de euro ar fi necesare pentru repornirea integrală a fluxurilor de producție.

UMB Steel, interes pentru cumpărarea Liberty Galați

În acest context, UMB Steel și-a manifestat interesul pentru preluarea combinatului. Scrisoarea transmisă administratorilor nu reprezintă însă o ofertă angajantă și a fost formulată înaintea stabilirii actualului cadru procedural.

„A existat o adresă transmisă către noi, de către UMB Steel, care specific expres că nu este o ofertă angajantă şi are un termen destul de general de exprimare a modului în care doresc achiziţia. Această ofertă nu s-a făcut într-un cadru procedural în care ea să poată să producă efecte, pentru că noi nu aveam un proces anume (regulament de vânzare stabilit la acel moment, n.r.)”, susţine Cîrlănaru.

„Ea a fost transmisă ulterior ultimei licitaţii, dar era inferioară preţului minim de licitaţie stabilit, deci nu putea fi unul de plecare pentru licitaţie”, arată Cîrlănaru motivele pentru care intenţia companiei româneşti nu a fost luată concret în considerare.

Potrivit reprezentanților conducerii Liberty Galați citați în material, suma indicată în adresa UMB Steel era de aproximativ 320 de milioane de euro.

UMB Steel își manifestase și anterior interesul pentru combinatul gălățean. În documentul transmis Guvernului, compania arăta:

„Societatea UMB Steel îşi manifestă intenţia fermă de a achiziţiona de urgenţă activul funcţional reprezentând combinatul siderurgic din Galaţi, de la societăţile Liberty Galaţi şi Liberty Tubular, prin intermediul unei finanţări acordate de către Exim Banca Românească, rezultând în achitarea integrală a datoriilor înregistrate de către cele două societăţi faţă de Exim şi ANAF. Rambursarea creditului acordat de către Exim va fi structurată astfel încât să fie achitată din activitatea UMB Steel, în termenii ce urmează a fi agreaţi”, se arată în documentul transmis Guvernului de UMB Steel, document consultat de News.ro.

După ce a cumpărat caietul de sarcini, dar nu a participat la cele două licitații cu prețuri de pornire de 709 milioane și 463 de milioane de euro, UMB Steel ar putea reveni în noua procedură de negociere directă.

„Este relevant că există acest interes şi acest ofertant, ca şi oricare altul, acum, odată cu pornirea procesului de negociere directă, poate veni să susţină această ofertă”, mai spune directorul general al CITR.

Creditorii vor avea ultimul cuvânt

Decizia finală va aparține Adunării Creditorilor. ANAF și Exim Banca Românească au împreună aproape 450 de milioane de euro de recuperat și controlează astfel o parte decisivă a procesului.

„Până la urmă, preţul (limită de vânzare, n.r.) nu-l stabileşte nici evaluatorul, nici noi, o să-l stabilească creditorii. Însă modul în care creditorii se uită la această tranzacţie şi posibilitatea de scăderea preţului depind de modul în care ne uităm obiectiv la cât capital poate produce acest activ, în orice situaţie”, concluzionează Paul Dieter Cîrlănaru, directorul general al CITR.

La precedentele licitații s-au înscris cinci investitori, printre care Metinvest B.V., Jindal Steel, Sidenor Steel Industry și JSW Steel Limited. Reprezentanții Jindal Steel au vizitat platforma siderurgică în luna iulie, după ce anterior au făcut acest lucru și reprezentanți ai UMB Steel și Metinvest.

Informații articol
Despre autor
Alexandra Iana

Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.