Lege la bloc. Proprietarii au drept de contestație. S-a dat termen de 10 zile după afișarea listei cu plățile
SURSA FOTO: Dreamstime - Blocuri
Proprietarii de apartamente din România au dreptul să conteste lista de întreținere în cazul în care observă erori, conform Legii nr. 196/2018. Avocatul Gelu Pușcaș, pe pagina de Facebook Consultanță Asociații Proprietari, explică că această contestație trebuie depusă în termen de 10 zile de la afișarea listei, adresată direct Asociației de Proprietari, pentru a corecta eventualele restanțe sau penalități aplicate eronat.
Cum poți contesta lista de întreținere dacă observi erori?
Mulți proprietari achită întreținerea „pentru liniște”, fără să verifice corectitudinea sumelor afișate. Totuși, legea le oferă dreptul de a verifica și de a contesta eventualele greșeli. Conform Legii nr. 196/2018, proprietarul are la dispoziție 10 zile de la afișarea listei de plată pentru a depune o contestație, în cazul în care observă discrepanțe, arată avocatul Gelu Pușcaș pe pagina de Facebook Consultanță Asociații Proprietari.
Repartizarea cheltuielilor nu poate fi decisă arbitrar de adunarea generală, comitetul executiv, președinte sau administrator. Legea stabilește clar modul de calcul al cotelor, iar orice abatere poate fi contestată.
Un exemplu frecvent de eroare apare atunci când un proprietar a achitat integral întreținerea, însă în listă apar restanțe sau penalități. În această situație, contestația se formulează în scris, adresată Asociației de Proprietari, nu administratorului sau președintelui, și trebuie înregistrată corespunzător.
,,𝐋𝐈𝐒𝐓𝐀 𝐃𝐄 𝐏𝐋𝐀𝐓Ă 𝐄𝐒𝐓𝐄 𝐆𝐑𝐄Ș𝐈𝐓Ă? 𝐀𝐈 𝐃𝐎𝐀𝐑 𝟏𝟎 𝐙𝐈𝐋𝐄 𝐒Ă 𝐑𝐄𝐀𝐂Ț𝐈𝐎𝐍𝐄𝐙𝐈
Legea îți dă dreptul să contești lista de întreținere, dar puțini proprietari știu cum și în ce termen.
𝐌𝐚𝐢 𝐣𝐨𝐬 𝐠ă𝐬𝐞ș𝐭𝐢 𝐞𝐱𝐩𝐥𝐢𝐜𝐚ț𝐢𝐚 𝐥𝐞𝐠𝐚𝐥ă + 𝐮𝐧 𝐦𝐨𝐝𝐞𝐥 𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐞𝐬𝐭𝐚ț𝐢𝐞.Ai verificat vreodată cu adevărat lista de plată afișată la avizier?
Sau ai plătit „ca să fie liniște”, deși sumele nu păreau corecte?Legea este clară, însă de cele mai multe ori nu este explicată proprietarilor.
𝐃𝐮𝐩ă 𝐚𝐟𝐢ș𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐥𝐢𝐬𝐭𝐞𝐢 𝐝𝐞 𝐩𝐥𝐚𝐭ă, 𝐩𝐫𝐨𝐩𝐫𝐢𝐞𝐭𝐚𝐫𝐮𝐥 𝐚𝐫𝐞 𝐥𝐚 𝐝𝐢𝐬𝐩𝐨𝐳𝐢ț𝐢𝐞 𝟏𝟎 𝐳𝐢𝐥𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐚 𝐨 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐞𝐬𝐭𝐚, dacă constată erori.
Modurile de repartizare a cheltuielilor nu sunt opționale și nu pot fi stabilite după bunul plac de:– adunarea generală,
– comitetul executiv,
– președinte,
– administrator.
Legea nr. 196/2018 stabilește expres modul de repartizare a cheltuielilor, iar orice abatere poate fi contestată.” notează avocatul
Ce trebuie să includă contestația?
O contestație corectă trebuie să respecte câteva reguli simple:
-
să fie depusă în termenul legal de 10 zile;
-
să fie adresată direct Asociației de Proprietari;
-
să precizeze clar motivele pentru care lista este greșită;
-
să solicite un răspuns scris în termenul legal.

Model de contestație listă întreținere
Către
ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI BLOC ______
Oraș __________, Sector/Județ __________, str. __________ nr. ____, bloc ______
În atenția: Președintelui
Referitor la: lista de întreținere afișată pentru luna _______ anul _______
Subsemnatul/Subsemnata ___________________, în calitate de proprietar al apartamentului nr. ____ din blocul ________, în baza Legii nr. 196/2018, art. 28 alin. (3), formulez prezenta
𝐂 𝐎 𝐍 𝐓 𝐄 𝐒 𝐓 𝐀 Ț 𝐈 𝐄
Prin care arăt că lista de întreținere aferentă lunii ____ anul ____ este incorect calculată pentru apartamentul proprietatea subsemnatului/subsemnatei, pentru următoarele motive: suma regăsită la rubrica „restanțe cote de întreținere” nu este corect calculată.
Menționez faptul că, în lista de întreținere, apare în dreptul apartamentului meu suma de _____ lei, deși cotele de întreținere au fost achitate la zi.
Arăt că am achitat cota lunii ____ în valoare de ____ lei, conform: chitanței nr. ____ din data de _____ și/sau ordinului de plată din data de _____, motiv pentru care nu înțeleg de ce această plată nu a fost operată de către administrator.
Precizez că omisiunea de operare a plății nu îmi este imputabilă și, în consecință, solicit ștergerea oricăror penalități aplicate în mod nelegal.
Solicit recalcularea cotelor de întreținere pentru apartamentul nr. ____ și afișarea sumei corecte de plată.
Totodată, solicit comunicarea în scris, în termenul legal de 10 zile prevăzut de Legea nr. 196/2018, a răspunsului la prezenta contestație.
Cu stimă,
Data _______
Nume, prenume, semnătură ___________________
A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





