La cât au ajuns veniturile totale medii lunare în România. Salariile, cea mai importantă sursă
Pandemia de coronavirus a generat probleme majore pentru economia României, dar și pentru alte țări europene și la nivel global. În ceea ce privește veniturile medii lunare înregistrate în țara noastră, acestea au fost de 5.119 lei.
Potrivit datelor publicate de INS, în primul trimestru al anului în curs, veniturile totale medii lunare ale unei gospodării din România, în termeni nominali, au fost de 5.119 lei în primul trimestru al acestui an, din care s-au cheltuit în medie 4.269 de lei.
Totodată, statistica mai arată că în intervalul ianuarie – martie 2020, veniturile băneşti au fost, în medie, de 4.710 lei lunar pe gospodărie (1.830 lei/persoană), iar veniturile în natură de 409 lei lunar pe fiecare gospodărie (159 lei/persoană).
În acest context, salariile şi celelalte venituri asociate lor au format cea mai importantă sursă de venituri (67,8% din veniturile totale ale gospodăriilor).
De asemenea, la formarea veniturilor totale ale gospodăriilor au mai contribuit veniturile din prestaţii sociale (18,9%), veniturile din agricultură (1,3%), veniturile din activităţi neagricole independente (1,8%), cele din proprietate şi vânzarea de active din patrimoniul gospodăriei (1,3%) precum şi veniturile în natură (8,0%), în principal, contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii (6,7%).
Care au fost cheltuielile
Datele INS relevă faptul că principalele destinaţii ale cheltuielilor efectuate de gospodării sunt: consumul de bunuri alimentare, nealimentare, servicii şi transferurile către administraţia publică şi privată şi către bugetele asigurărilor sociale, sub forma impozitelor, contribuţiilor, cotizaţiilor, precum şi acoperirea unor nevoi legate de producţia gospodăriei (hrana animalelor şi păsărilor, plata muncii pentru producţia gospodăriei, produse pentru însămânţat, servicii veterinare etc.).
Cheltuielile pentru investiţii, destinate pentru cumpărarea sau construcţia de locuinţe, cumpărarea de terenuri şi echipament necesar producţiei gospodăriei, cumpărarea de acţiuni etc. deţin o pondere mică în cheltuielile totale ale gospodăriilor populaţiei, de doar 0,3%.
Mediul de rezidenţă determină unele particularităţi în ceea ce priveşte mărimea şi structura cheltuielilor totale de consum.
Totodată, potrivit clasificării standard pe destinaţii a cheltuielilor de consum (COICOP), produsele alimentare şi băuturile nealcoolice au deţinut, în trimestrul I din acest an, în medie, 34,1% din consumul gospodăriilor.
La nivel general, veniturile totale medii lunare au reprezentat, în perioada analizată, în termeni nominali, 5.119 lei pentru fiecare gospodărie şi 1.989 lei/persoană.
Din acest total, cheltuielile totale s-au ridicat, în medie, la 4.269 lei/lună/gospodărie (1.659 lei/persoană) şi au reprezentat 83,4% din nivelul veniturilor totale.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





