Joe Biden, despre președintele Chinei: Ne cunoaștem bine, nu suntem vechi prieteni

Joe Biden, despre președintele Chinei: Ne cunoaștem bine, nu suntem vechi prieteni

Sursă: Dreamstime

Publicat de Corina Chiriac la 16 iunie 2021, 23:55

După întâlnirea pe care a avut-o cu omologul său rus, Vladimir Putin, la Geneva, președintele Statelor Unite ale Americii a declarat în cadrul unei declarații de presă, cu privire la președintele Chine, că nu sunt este vechi prieten cu Xi Jinping.

Joe Biden, despre președintele Chinei: Ne cunoaștem bine, nu suntem vechi prieteni

Aflat la Geneva, președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, a declarat că China încearcă din greu să se proiecteze ca o naţiune responsabilă în ceea ce priveşte pandemia de coronavirus. Cu toate acestea, el a pus la îndoială faptul că Beijingul a încercat cu adevărat să înţeleagă originea pandemiei de COVID-19, relatează Reuters.

Acesta a fost întrebat dacă președintele Chinei se va deschide investigatorilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii ce încearcă să stabilească de unde a început pandemia. În întrebarea pusă de jurnaliști, aceștia s-au referit la președintele chinez ca ”un vechi prieten” de-al lui Joe Biden.

Înainte de a răspunde la întrebarea propriu zisă, președintele american a ținut să sublinieze că nu este prieten vechi cu președintele chinez, Xi Jinping, ci doar se cunosc bine.

”Să lămurim ceva. Ne cunoaştem bine, nu suntem vechi prieteni. Este doar o afacere”, a spus acesta.

Potrivit sursei anterior menționate, Joe Biden a declarat că Statele Unite ale Americii  vor coopta alte ţări pentru a lucra la dezvoltarea unui mecanism fizic pentru depistarea precoce a următoarei pandemii şi a facilita un răspuns rapid.

Sursă foto: Dreamstime

Informații articol
Despre autor
Corina Chiriac

A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.