China: sfidătoare sau amenințătoare? NATO tratează diferit Moscova şi Beijingul

În ciuda tonului folosit, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, nu a alăturat niciodată termenii “ameninţare” şi “China” în discursul său, se arată într-un material publicat în Diário de Notícias.

„China nu este o amenințare pentru NATO” – a fost titlul unui recent interviu în DN cu generalul de brigadă Nuno Lemos Pires și cu comandantul João Marreiros, autorii unei cărți care marchează cei 70 de ani ai Portugaliei în Alianța Atlantică (am fost unul dintre cei 12 membri fondatori în 1949).

Diferenţiere clară între China şi Rusia, la nivelul discursului NATO

Şi în ciuda tonului deosebit de asertiv de ieri, de la summit-ul Alianței Atlantice de la Bruxelles al secretarului general Jens Stoltenberg, care considera China „o provocare sistemică”, în realitate însăși alegerea cuvintelor spune totul, pentru că „amenințarea” și „China” nu au fost niciodată rostite împreună de către norvegian.

Iar declarația finală a summit-ului, deşi identifică „influența crescândă și politicile internaționale” ale Chinei drept provocatoare, face o diferență clară între acestea și „acțiunile agresive” ale Rusiei, privite drept amenințătoare, potrivit Diário de Notícias.

De altfel, documentul este foarte detaliat în ceea ce privește Rusia, enumerând de la consolidarea capacității legate de rachete până la intervențiile directe sau patronate de Moscova în Ucraina sau în Georgia, ambele aparținând spațiului care a fost al Uniunii Sovietice (dispărută în 1991, la doi ani după căderea Zidului Berlinului). Există chiar și referiri nostalgice cu privire la perioada în care NATO și Rusia post-sovietică au reușit să coopereze.

Referitor la China, există îngrijorări exprimate legate de ambițiile militare, de secretomania din jurul reînarmării și de confuzia dintre ceea ce este civil și ceea ce este militar, dar deocamdată ceea ce pare să deranjeze cel mai mult NATO este parteneriatul strategic pe care Beijingul îl construiește cu Moscova, declarația denunțând exercițiile comune.

Joe Biden a reușit ca tonul folosit împotriva Chinei de către diferiții aliați să crească

Spre deosebire de țările europene, Statele Unite se uită spre China încă de pe vremea lui Barack Obama și mai ales a lui Donald Trump ca la un adversar, cu un arsenal nuclear mai redus decât Rusia, desigur, dar în același timp, datorită puterii economiei și prin investițiile în apărare, singura țară care poate provoca hegemonia americană.

Și în această vizită inaugurală în Europa, președintele Joe Biden a reușit ca tonul folosit împotriva Chinei de către diferiții aliați să crească, fie la sfârșitul reuniunii G-7 din Cornwall, fie ieri în capitala belgiană, cu partenerii NATO, fie probabil astăzi la summit-ul UE-Statele Unite.

Faptul că Jens Stoltenberg însuși afirma că „NATO nu doreşte un război rece cu China” reprezintă o analogie foarte puternică cu ceea ce a fost conflictul ideologic dintre Occident și Moscova în deceniile dintre sfârșitul celui de-al doilea război mondial și căderea Zidului care a diviza capitala istorică a Germaniei.

Deocamdată, Alianța Atlantică va menține Rusia drept o mare amenințare (Polonia și statele baltice, mai multe amintiri despre războiul rece și politicile lui Vladimir Putin sunt suficiente şi sunt prea multe pentru aceasta), dar nu este exclus ca, pe măsură ce China își va extinde interesele globale, la un moment dat o majoritate a membrilor NATO să treacă în cele din urmă s-o vadă de la o „provocare sistemică”, la o „amenințare”. Aşa cum vrea America.

Sursa foto: Dreamstime