Rabla pentru tractoare 2025. Cum se pot înscrie doritorii

Rabla pentru tractoare 2025. Mircea Fechet a anunțat marți, 6 mai, pe pagina sa de socializare că sesiunea pentru programul Rabla Tractoare va începe pe 12 mai, la ora 10:00.

Fermierii se vor putea înscrie direct în aplicația informatică disponibilă pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), fără a mai trebui să se înregistreze la dealerii de tractoare. Ministrul a precizat că fermierii au timp până pe 19 mai 2025, ora 23:59, pentru a depune documentele necesare.

Ministrul Mediului a transmis, într-un mesaj publicat pe pagina sa, că, așa cum a promis, a reușit să pună în aplicare Programul Rabla Tractoare, iar fermierii vor putea începe să depună cereri începând de lunea viitoare.

”Am promis, ne ținem de cuvânt: îi sprijinim direct pe micii fermieri autohtoni să producă mai mult, mai ieftin și mai verde, prin Programul ”Rabla pentru tractoare”.

Dăm startul oficial luni, 12 mai, de la ora 10.00, iar înscrierile se pot face timp de o săptămână, până pe 19 mai 2025, la ora 23.59”, a transmis oficialul pe Facebook.

Mircea Fechet a reamintit că fermierii pot obține două tipuri de finanțări pentru achiziționarea de utilaje noi. Prima categorie oferă un sprijin de 65% din valoarea tractorului, iar a doua categorie, destinată tinerilor fermieri (sub 40 de ani), acordă o finanțare de 80%.

Sumele de sprijin variază între 35.750 euro și 44.000 euro, pentru echipamente noi și moderne, mai puțin poluante, care vor contribui la o agricultură mai ecologică și un mediu mai curat. Fermierii care doresc să înlocuiască tractoarele vechi pot accesa programul direct pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), fără a mai trece prin dealerii de tractoare.

”Avem două categorii de finanțări: una e de 65% din valoarea tractorului nou pe care vreți să îl cumpărați, iar cea de a doua este de 80% și merge către tinerii fermieri (cei cu vârsta până în 40 de ani).

Așadar, un sprijin de 35.750 euro sau de 44.000 euro pentru echipamente noi, moderne și mai puțin poluante, dar și pentru accesoriile necesare, cu ajutorul cărora producătorii agricoli vor putea să cultive mai ecologic și mai sustenabil.

Adică să avem o agricultură mai verde și un aer mai curat în satele românești. Toți cei care doresc să își înlocuiască tractorul uzat cu unul mai performant, cu valoarea maximă de 55.000 euro (cu TVA inclus), se pot înscrie direct în aplicația informatică de pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), nu la dealerii de tractoare”, a precizat el.

Beneficiarii pot pregăti documentele până luni, 12 mai

Ministrul Mediului a adăugat că beneficiarii au termen până luni, 12 mai, pentru a pregăti documentele necesare și a reamintit care sunt actele obligatorii pentru obținerea sprijinului.

Mircea Fechet a subliniat că beneficiarii au încă timp să pregătească documentele necesare, pe care trebuie să le încarce pe platforma AFM, după ce descarcă și completează cererea de finanțare. Printre documentele necesare se numără actul de identitate, certificatul de atestare fiscală privind obligațiile de plată către bugetul de stat și impozitele și taxele locale, precum și atestatul de producător.

Toate documentele trebuie să fie valabile la momentul înscrierii. În plus, AFM va monitoriza investițiile timp de 5 ani de la achiziționarea tractoarelor și accesoriilor pentru a sprijini fermierii care doresc să practice o agricultură ecologică.

”Aveți încă timp să pregătiți documentele necesare, pe care trebuie să le încărcați pe platforma AFM, după ce descărcați și completați cererea de finanțare, mai exact actul de identitate, certificatul de atestare fiscală privind obligațiile de plată către bugetul de stat și cel privind impozitele și taxele locale și alte venituri ale bugetului local, precum și atestatul de producător.

Toate acestea trebuie să fie în termen de valabilitate la momentul înscrierii în aplicație. Monitorizarea investițiilor se realizează de către AFM pe o perioadă de 5 ani de la data achiziționării tractoarelor și accesoriilor aferente, pentru că ne dorim să îi sprijinim pe cei care au intenții serioase să facă agricultură ecologică”, a precizat acesta.

ATV-urile NU sunt eligibile pentru acest program

Oficialul a reamintit că vehiculele de tip ATV, UTV și dronele agricole nu sunt eligibile pentru program.

”Reamintesc că nu sunt eligibile ATV-uri, UTV-uri sau drone agricole. Pentru a beneficia de sprijin, trebuie să casați un autovehicul vechi.

Bugetul pe care l-am alocat acestui program-pilot este de 500 milioane lei, vom analiza rezultatele pe care le obținem și vom decide în ce măsură vom continua să sprijinim agricultura autohtonă, care are nevoie de tehnologie curată și mai prietenoasă cu natura”, a menționat Fechet.