Italia ia o decizie drastică. Masca de protecție devine obligatorie în Roma
Odată cu relaxarea măsurilor, cazurile de coronavirus au explodat în întrega lume. Italia, una dintre cele afectate țări de pandemia de COVID-19 ia o decizie drastică privind obligativitatea purtării măștii de protecție.
Astfel, potrivit dpa, măştile vor trebui purtate tot timpul în exterior la Roma şi în regiunea Lazio. Anunțul a fost făcut vineri de autorităţile locale, în încercarea de a stopa creşterea numărului de infectări cu noul coronavirus, informează agerpres.
Decizia strictă survine după ce Italia a înregistrat joi peste 2.000 de cazuri noi de COVID-19 pentru prima dată de la sfârşitul lunii aprilie, dintre care aproximativ 265 au fost raportate în regiunea Lazio.
Totodată, o serie de alte regiuni italiene, între care Campania, au impus deja obligativitatea purtării măştii în aer liber. Anterior, măştile trebuiau purtate doar în spaţiile închise, precum magazine şi cinematografe.
„Majoritatea cazurilor sunt legate de lipsa de respectare a regulilor privind purtarea măştii şi distanţarea socială”, a declarat vineri şeful serviciilor sanitare din regiunea Lazio, Alessio D’Amato, anunţând noile măsuri.
Italia a fost prima ţară din Europa afectată de epidemia de COVID-19 şi este a doua ţară europeană, după Marea Britanie, ca număr de decese asociate noului coronavirus, cu aproape 36.000 de morţi din februarie. În Italia au fost înregistrate în total 317.409 cazuri de COVID-19.
România a înregistrat peste 2000 de cazuri de COVID
Nici în România lucrurile nu stau foarte bine. Potrivit datelor publicate de GCS, până astăzi, 2 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 132.001 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus(COVID – 19).
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.343 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19) și de asemenea, 105.582 de pacienți au fost declarați vindecați.
Totodată, până astăzi, 4.915 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 01.10.2020 (10:00) – 02.10.2020 (10:00) au fost înregistrate 53 de decese (36 bărbați și 17 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Harghita, Iași, Maramureș, Mehedinți, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Vâlcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





