Ministerul israelian al Sănătăţii a constatat că numărul mic de cazuri de inflamaţie cardiacă, observate mai ales la persoane tinere vaccinate cu vaccinul pentru Covid-19 al Pfizer, au probabil legătură cu vaccinarea, transmite Reuters.

Pfizer a anunţat, într-un comunicat, că are cunoştinţă despre observaţiile israeliene legate de miocardită şi că nu a fost stabilită o legătură cauzală cu vaccinul său. Compania analizează cu atenţie evenimentele adverse şi are întâlniri regulate cu Departamentru pentru siguranţa vaccinurilor din Ministerul israelian al Sănătăţii, pentru evaluarea datelor.

În Israel au fost raportate 275 de cazui de miocardite, în perioada decembrie 2020-mai 2021, în rândul a peste 5 milioane de persoane vaccinare, a anunţat ministerul. El a dezvăluit, astfel, concluziile unui studiu comandat pentru analizarea problemei.

Majoritatea pacienţilor care au suferit inflaţia inimii au stat în spital nu mai mult de patru zile, iar 95% din cazuri au fost clasificate ca fiind uşoare, potrivit studiului, despre care ministerul a afirmat că a fost efectuat de trei echipe de experţi.

Legătura dintre Pfizer şi apariţia miocarditei la bărbaţi

Studiul a constatat că „există o legătură probabilă între administrarea celei de-a doua doze (de vaccin al Pfizer) şi apariţia miocarditei la bărbaţii cu vârsta cuprinsă între 16 şi 30 de ani”, se arată într-un comunicat. Potrivit constatărilor, o astfel de legătură a fost observată mai mult în rândul bărbaţi cu vârste cuprinse între 16 şi 19 ani decât în ​​alte grupe de vârstă.

Un grup consultativ al Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) din SUA a recomandat luna trecută un studiu suplimentar asupra posibilităţii unei legături între vaccinurile ARNm şi miocarditei, cum sunt cele de la Pfizer şi Moderna.

Într-o şedinţă din 24 mai, grupul consultativ CDC a spus că datele din sistemul de raportare a evenimentelor adverse ale vaccinurilor (VAERS) – care se bazează pe indivizi pentru a raporta rezultatele – au arătat un număr mai mare decât era aşteptat de cazuri de miocardită sau pericardită la persoane cu vârste de 16-24 de ani.

Cu toate acestea, grupul a mai spus că datele dintr-o altă bază de date – Vaccine Safety Datalink (VSD) – nu au arătat că ratele de miocardită sau pericardită după vaccinarea COVID-19 diferă faţă de aşteptări. VSD conţine date de la nouă organizaţii de asistenţă medicală şi poate fi utilizat pentru a compara populaţiile vaccinate cu cele nevaccinate.

Este un risc teoretic şi nedovedit

Dr. Paul Offit, directorul Centrului de educaţie pentru vaccinuri de la Spitalul de Copii din Philadelphia, a spus că părinţii ar trebui să îşi vaccineze copiii din cauza riscurilor necunoscute ale COVID-19, inclusiv a sindromului inflamator multi-sistem. „Aceasta problemă a unei miocardite tranzitorii asociate cu un vaccin este in prezent un risc teoretic şi nedovedit”, a completat Offit.

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a declarat săptămâna trecută că inflamaţia inimii după administrarea vaccinului Pfizer nu este un motiv de îngrijorare, deoarece astfel de incidente au fost similare cu cele din populaţia generală. La momentul respectiv, a adăugat că tinerii sunt cei mai predispuşi la această afecţiune.

Israelul a renunţat să permită adolescenţilor de 12-15 ani să se vaccineze, în aşteptarea raportului Ministerului Sănătăţii. În paralel cu publicarea acestor constatări, un comitet al ministerului a aprobat vaccinarea adolescenţilor, a spus un înalt oficial.

Eficacitatea vaccinului este mai mare decat riscul.

Israelul este lider mondial în vaccinare

Cu doar câteva infecţii de Covid-19 pe zi şi un total de cazuri active de doar 340 în întreaga ţară, economia iraeliană s-a deschis pe deplin, deşi rămân restricţii legate de intrarea turiştilor în ţară. Aproximativ 55% din populaţia Israelului a fost deja vaccinată. De marţi, restricţiile privind distanţarea socială şi necesitatea permiselor speciale de vaccinare pentru a intra în anumite restaurante şi locaţii au fost eliminate.

Sursă foto: Dreamstime