Guvernul discută cu Pfizer conversia datoriei în medicamente pentru pacienți oncologici și boli rare

Guvernul a mandatat miniștrii să poarte discuții privind posibilitatea convertirii sumei datorate în medicamente inovatoare destinate pacienților oncologici și celor cu boli rare.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a precizat că procesul este unul de durată: „Este un proces care nu se încheie astăzi, dar este un început important.”

”Aşa cum am spus public, astăzi, împreună cu ministrul Finanţelor, domnul Alexandru Nazare, am participat la prima întâlnire exploratorie de negociere cu compania Pfizer, la Washington DC. Discuţiile s-au desfăşurat într-un ton echilibrat, profesionist, axat pe identificarea unor soluţii concrete pentru România. Nu vorbim doar despre o obligaţie financiară, ci despre responsabilitatea de a transforma această situaţie într-un beneficiu real pentru pacienţi”, a scris, joi noapte, pe Facebook, Alexandru Rogobete.

Acesta a precizat că România a înaintat, în baza mandatului primit de la Guvern, propunerea de continuare a negocierilor privind conversia sumei datorate în medicamente inovatoare destinate pacienților oncologici și celor cu boli rare.

”Am reiterat importanţa sistemului de sănătate şi parteneriatul solid pe care România îl are de zeci de ani cu Pfizer, precum şi deschiderea pentru dezvoltarea unor colaborări viitoare în domeniul cercetării şi dezvoltării farmaceutice. România are nevoie de acces la inovaţie, iar acest tip de parteneriat poate accelera acest proces. În perioada următoare, reprezentanţii companiei Pfizer vor reveni cu un răspuns privind cadrul tehnic de continuare a discuţiilor şi posibilitatea ca această propunere să fie analizată şi aprobată la nivelul board-ului de conducere al Pfizer”, a mai precizat ministrul.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat că procesul se află într-o etapă inițială și că reprezintă un punct de pornire important, subliniind că accentul trebuie pus pe identificarea de soluții pentru viitor, nu pe explicarea trecutului.

În acest context, România a pierdut în primă instanță procesul cu Pfizer și are de achitat suma de 600 de milioane de euro.

În urma deciziei instanței belgiene pronunțate la începutul lunii aprilie, foștii miniștri ai Sănătății din perioada pandemiei și-au adresat reciproc acuzații.

La nivel guvernamental, sunt analizate mai multe scenarii pentru gestionarea situației și identificarea unor soluții adecvate.

Rafila: Am transmis în 2023 către Ciucă oferta Pfizer de reducere a dozelor, fără răspuns de la premier

Fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că în anul 2023 i-a transmis premierului de atunci, Nicolae Ciucă, propunerea Comisiei Europene și a companiei Pfizer privind reducerea numărului de doze de vaccin alocate României, în schimbul achitării unei taxe, însă nu ar fi primit niciun răspuns.

Acesta a precizat, joi seară, la MedikaTV, că a interpretat lipsa unui răspuns din partea premierului ca o aprobare tacită pentru continuarea contractului cu Pfizer.

”În luna mai a anului 2023, Comisia Europeană şi Pfizer au venit cu o propunere de reducere a numărului de doze pentru ţările care nu agreau forma iniţială a contractului. Ce spunea acest document? Că se reduce numărul de doze, se plăteşte o taxă de flexibilitate sau de flexibilizare, aşa s-a numit taxa respectivă, reprezentând valoarea dintr-un vaccin obişnuit. Adică în loc de 19,50 euro, să plătim 9,75. Şi această taxă a fost aplicată pentru un număr de 16,5 milioane de vaccinuri”, a explicat Alexandru Rafila.

El a precizat că România trebuia să achite aproximativ 161 de milioane de euro în termen de 30 de zile de la semnarea acordului, urmând ca restul vaccinurilor să fie livrate eșalonat pe parcursul a patru ani.

Fostul ministru Alexandru Rafila a afirmat că l-a informat periodic pe premierul de atunci despre negocieri și despre situația stocurilor, subliniind că decizia finală îi revenea acestuia, întrucât Ministerul Sănătății nu dispunea de fondurile necesare.

Acesta a mai spus că a solicitat în mod repetat o decizie guvernamentală, inclusiv printr-o ordonanță de urgență, pentru a permite efectuarea plății.

”Chestiunea asta nu-i prevăzută nici în legea achiziţiilor publice, nici în legea finanţelor publice. Deci nu găseşti nicăieri o prevedere care să permită o astfel de plată. Trebuia să existe o ordonanţă de urgenţă a Guvernului care să stabilească în mod explicit şi detaliile, că e cu TVA, că e fără TVA, suma respectivă trebuia plătită şi ordonanţa să facă posibilă plata. (…) Nu am primit niciun fel de răspuns şi până la urmă a fost un soi de aprobare tacită a continuării contractului iniţial”, a declarat Alexandru Rafila.

Rafila a afirmat că lipsa unui răspuns din partea premierului de la acel moment a fost interpretată ca o decizie de a nu semna documentul propus de Comisia Europeană și Pfizer.

Acesta a precizat că semnarea amendamentului fără o bază legală ar fi putut atrage consecințe juridice, motiv pentru care nu a fost luată în considerare această opțiune. De asemenea, a subliniat că nu îl acuză pe fostul premier Nicolae Ciucă și că își dorește evitarea unei abordări centrate pe atribuirea de vinovății.

În prezent, România a pierdut în primă instanță procesul cu Pfizer și are de plătit 600 de milioane de euro, iar foștii miniștri ai Sănătății își aduc acuzații reciproce după decizia instanței belgiene. Guvernul analizează mai multe scenarii pentru gestionarea situației, în timp ce actualii miniștri ai Sănătății și Finanțelor poartă discuții cu reprezentanții Pfizer în Statele Unite.