Dobânzile la depozitele bancare ar trebui să se plaseze sub rata de politică monetară, respectiv sub 9% pe an, întrucât băncile pot să îşi acopere necesarul de lichiditate pe termen scurt de la banca centrală, a declarat, miercuri, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

„Dobânzile la pasive ar trebui să fie sub dobânda noastră, sub 9% pe an, pentru că piaţa şi-a revenit, iar băncile îşi vor găsi necesarul de lichiditate pe termen scurt, venind la BNR”, a spus Isărescu, comentând afirmaţiile din comunicatul Consiliului de Administraţie al BNR privind distorsiunile dobânzilor din piaţă.

 Dobânzile vor scădea în perioada imediat următoare

Oficialul băncii centrale crede că dobânzile vor scădea în perioada imediat următoare şi respinge analizele apărute în mass-media că o intrare în normalitate ar fi posibilă în 6-12 luni.

„Se dau în continuare dobânzi, chiar la depozite noi, cu 12-13%. Probabil că ceva în bucătăria internă a băncilor nu funcţionează. (…) Distorsiunea este şi faţă de rata inflaţiei. La 6% inflaţie, băncile dau 6% rată reală. E un lux, ca să fiu delicat”, a spus guvernatorul BNR.

Potrivit lui Isărescu, ratele înalte practicate de bănci sunt contrabalansate doar de informaţiile şi analizele negative privind România, care opresc un flux mare de capital către economie.

BNR a redus rata dobânzii de politică monetară

Consiliul de Administraţie al BNR a decis, marţi, să reducă cu 0,5 puncte procentuale rata dobânzii de politică monetară, de la 9,5% la 9%, începând cu 1 iulie, şi să scadă ratele rezervelor minime obligatorii cu 5 puncte pentru valută, la 35% din pasivele băncilor, şi cu 3 puncte pentru lei, la 15%.

Consiliul de Administraţie al BNR consideră că deciziile de politică monetară adoptate marţi vor contribui la reducerea graduală a dobânzilor practicate de bănci, atât la depozite cât şi la credite, şi la asigurarea unei lichidităţi adecvate.

„CA al BNR consideră că aceste decizii vor contribui la asigurarea unui nivel adecvat al lichidităţii şi la revenirea graduală a ratelor dobânzilor practicate de băncile comerciale, atât la depozite cât şi la credite, la poziţia funcţională firească în raport cu rata dobânzii de politică monetară”, se arată într-un comunicat transmis marţi de BNR.

BNR notează că rata medie a dobânzii interbancare s-a apropiat de nivelul ratei dobânzii de politică monetară.

Ratele medii ale dobânzilor, distorsionate

„Ratele medii ale dobânzilor la depozitele noi la termen şi la creditele noi, deşi au consemnat evidente ajustări descendente, rămân distorsionate comparativ cu nivelul ratei de politică monetară”, se spune în comunicat.

Analiştii consideră că reducerea ratei dobânzii de politică monetară şi a rezervelor minime obligatorii de către BNR, prin care s-au eliberat aproximativ două miliarde de euro, va conduce, iniţial, la scăderea dobânzilor pe piaţa interbancară şi, ulterior, a ratelor la creditele acordate de bănci.

SURSA: Mediafax