Cursul de schimb nu ar trebui să reacţioneze la orice declaraţie a reprezentanţilor Fondului Monetar Internaţional, ale căror afirmaţii au fost, de altfel moderate, nu optimiste, a declarat, vineri, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

„Azi s-a apreciat cu 2 bani. Dacă vorbim de ieri şi alaltăieri, nu mi se pare că cursul trebuie să reacţioneze la orice declaraţie a Fondului. Porbabil că pieţele sunt reticente, nu toate comentariile au fost pozitive, şi investitorii ştiu că avem încă multe de făcut, iar prezentarea FMI şi CE a fost echilibrată, nu foarte pozitivă”, a spus Isărescu întrebat de ce leul s-a depreciat după anunţul FMI privind îndeplinirea criteriilor de la finele lunii iunie.

El a adăugat că BNR va descuraja orice mişcare dacă rata de schimb „se duce unde nu trebuie”.

Şeful misiunii FMI, Jeffrey Franks, a afirmat miercuri că performanţele la finele lunii iunie sunt bune, iar programele sunt adecvate atingerii ţintelor majore din acordul stand-by, menţionând însă că boardul instituţiei financiare va aproba eliberarea următoarei tranşe doar după ce Guvernul va plăti 2 miliarde lei în contul arieratelor statului.

SURSA: Mediafax