Una dintre problemele cu care se confruntă România este lipsa de credibilitate fapt care se reflectă şi la modul în care este percepută economia autohtonă pe plan extern, a declarat, în această dimineaţă, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

„România a trecut prin severe crize de credibilitate în anii ’90. Şi acum, când am ajuns la maturitate,  a trebuit să apelăm la un import de credibilitate”, a spus guvernatorul Băncii Centrale.

Acesta a făcut referire directă la încheierea acordurilor cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană, fapt care a făcut ca investitorii străini să aibă încredere că lucrurile nu vor scăpa de sub control în economia românească.

1 octombrie 2008 – data oficială a apariţiei crizei în România

Mugur Isărescu a afirmat, de asemenea, că 1 octombrie 2008 poate fi considerată, în mod convenţional, data la care economia românească a luat contact cu criza.

„1 octombrie 2008 poate fi considerată începutul crizei în România. Sunt opt luni de atunci. Se poate face un bilanţ. Trebuie să dăm un vot de încredere autoritîţilor pentru această perioadă. Lumea de afaceri este debusolată. Ca efect, apar o serie de probleme, care provoacă o confuzie. Moderaţia şi echilibrul joacă un rol important”, a spus Isărescu.