Iranul ia măsuri radicale! Restricții dure după agravarea epidemiei de coronavirus
Iranul a decis să ia noi măsuri radicale. Sunt restricții dure ale autorităților de la Teheran după agravarea epidemiei de coronavirus. S-au înregistrat noi cazuri de infectări.
Iranienii care nu poartă măşti nu vor mai beneficia de servicii publice şi companiile şi instituţiile care nu respectă protocoalele sanitare împotriva răspândirii COVID-19 vor fi închise timp de o săptămână, a anunţat preşedintele Hassan. Rouhani, care a adoptat noi măsuri împotriva epidemiei de coronavirus ce continuă să accelereze în Iran, transmite Reuters.
Începând de sâmbătă este obligatorie purtarea măştii în spaţiile închise, a precizat Rouhani, după ce restricţiile au fost înăsprite în oraşele din cinci provincii unde epidemia s-a extins după relaxarea măsurilor de izolare la mijlocul lunii aprilie.
”Angajaţii instituţiilor statului nu trebuie să servească persoanele care nu poartă mască şi angajaţii care nu poartă mască trebuie să fie consideraţi absenţi şi trimişi acasă”, a indicat preşedintele iranian.
Pentru a-i convinge pe iranienii reticenţi să poarte mască, guvernul de la Teheran a lansat la televiziunea publică o campanie denumită ”Corona nu este o glumă”.
Din cauza epidemiei armata iraniană şi-a redus cu o lună programul de instrucţie militară.
Iranul a înregistrat sâmbătă încă 148 de decese provocate de COVID-19, al căror total ajunge la 11.408, din cele 237.878 de cazuri confirmate oficial, anunță Agerpres.
Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





