Ipoteza despre COVID care răstoarnă absolut tot ce se știa până acum! Vine chiar din interiorul OMS

Ipoteza despre COVID care răstoarnă absolut tot ce se știa până acum! Vine chiar din interiorul OMS
Publicat de Radu Andone la 14 februarie 2021, 17:59
Din cuprinsul articolului

COVID ar putea să nu fi apărut din China. Această ipoteză a fost lansată de un cercetător OMS. El a dat mai multe detalii referitor la coronavirus și originile lui.

Coronavirusul ce cauzează Covid-19 e posibil să nu fi apărut în China. Această teorie a fost susținută de un specialist al OMS. El  a sugerat noua ipoteză, duminică, într-o declaraţie pentru BBC One. Un cercetător al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a admis că există mai multe ipoteze privind originea pandemiei.

Profesorul John Watson a spus că trecerea virusului de la animal la om e posibil să fi avut loc în afara graniţelor ţării. El a făcut parte din echipa OMS ce a investigat în China, în ultima lună, originea pandemiei de Covid-19.

Watson a susținut că pandemia a pornit, cel mai probabil, cu o infecţie într-un „rezervor animal”. Aceasta a fost apoi transmisă oamenilor printr-o „gazdă intermediară”.

COVID-19 și originea sa

Întrebat de jurnalistul Andrew Marr dacă este sigur că acest nou coronavirus a apărut în China, profesorul Watson a dat un răspuns categoric. Cel care a fost adjunctul ministrului britanic al Sănătăţii până în 2017, a spus „nu”, conform news.ro

El a subliniat că autorităţile chineze au pus la dispoziţia echipei Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii multe informaţii. În opinia sa, acuzaţiile apărute recent cu privire la refuzul de a oferi datele despre primii pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19 „nu caracterizează misiunea ca întreg”.

Trebuie spus că o echipă internaţională a OMS  a efectuat ancheta în Wuhan timp de patru săptămâni. Specialiștii au transmis că animalul aflat la originea noului coronavirus „nu a fost identificat încă”. În plus, nu au găsit indicii cu privire la prezenţa SARS-CoV-2 în oraş înainte de decembrie 2019.

Un rezumat al anchetei va fi disponibil cel mai devreme săptămâna viitoare, a anunţat vineri OMS.

China a refuzat să ofere date neprelucrate în legătură cu primele cazuri de COVID-19 echipei de experţi ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). Specialiștii investighează originea pandemiei de coronavirus. Aceste informații au fost făcute publice de un membru al misiunii OMS, relatează Reuters, citat de ABC News.

Informații articol
Etichete: , ,
Despre autor
Radu Andone

Student la jurnalism, pasionat de istorie și de arhitectura urbană. Am intrat în presă în urmă cu mai mulți ani.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.