Ion Iliescu, dat în judecată

Pe 25 octombrie 2023, Curtea de Apel București a hotărât începerea judecății pentru fostul președinte al României, Ion Iliescu, în Dosarul Revoluției.

Alături de Iliescu, vor fi judecați Gelu Voican Voiculescu, viceprim-ministru în guvernul provizoriu de după Revoluție, și Iosif Rus, fost comandant al Aviației Militare. Cei trei sunt acuzați de săvârșirea infracțiunilor împotriva umanității.

Această hotărâre a instanței a fost luată în contextul unor acuzații ce implică fapte care nu se prescriu, cu privire la evenimentele desfășurate în perioada Revoluției din decembrie 1989.

De asemenea, Ion Iliescu este implicat și într-un alt proces la Curtea de Apel București, înregistrat pe 27 octombrie 2022. Acest dosar se referă la o acțiune privind „obligația de a face,” iar reclamantul în acest caz este o persoană fizică, D.A.M.

Reclamanta a solicitat anularea Legii nr. 28/1991. Legea a fost adoptată de Parlamentul României la data de 15 martie 1991, după o cerere de aderare făcută de Guvernul României către Corporația Financiară Internațională în 1990.

Corporația Financiară Internațională (C.F.I.) este parte a Grupului Băncii Mondiale și promovează dezvoltarea economică prin încurajarea întreprinderilor productive private din țările membre.

Legea nr. 28/1991 ar fi adus un prejudiciu semnificativ

Reclamanta susține că această lege a adus un prejudiciu semnificativ, susținând că, în principiu, există suspiciuni privind fraudarea de bunuri publice care pot fi demonstrate.

“Reclamanta personal, dacă instanţa invocă necompetenţa, consideră că, dacă nu se poate judeca într-o instanţă superioară şi a se trimite cauza acolo, solicită înştiinţarea Parchetului competent”, se arată în dosar.

Cu toate acestea, instanța a invocat o excepție de necompetență a instanțelor judecătorești pentru acest caz, respingând cererea ca inadmisibilă.

 “De subliniat că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, indicate de reclamantă ca temei de drept pentru acţiunea în anularea Legii nr. 28/1991, nu se referă la legile adoptate de Parlamentul României”, se arată în dosar.

În dosar se mai arată „Ținând cont de aceste considerente şi dispoziţiile art. 132 alin. (4) C. pr. civ., Curtea va admite excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti şi, pe cale de consecinţă, va respinge cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Ion Iliescu”.

După ce Curtea de Apel a respins cererea la 23 februarie 2023, reclamant a făcut recurs pe 16 martie. Totuși, nu a fost stabilit un nou termen.

Ion Iliescu
SURSA FOTO: Dreamstime

CFI oferă împrumuturi sectorului privat

În 1990, România a formulat o cerere de aderare către Corporația Financiară Internațională (CFI), o instituție care face parte din Grupul Băncii Mondiale. Această mișcare a avut ca rezultat primirea Rezoluției din 4 septembrie 1990 a Consiliului Guvernatorilor a CFI.

Scopul CFI este promovarea dezvoltării economice prin încurajarea creșterii întreprinderilor productive private în țările membre. Accentul este pus pe regiunile mai puțin dezvoltate. Aceasta completează activitățile Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD), amplificând astfel eforturile de stimulare a economiilor naționale.

Prin Legea nr. 28/1991, România a dobândit statutul de membru al CFI, alături de alte entități importante precum:

  • BIRD
  • Asociația Internațională de Dezvoltare
  • Agenția de Garantare Multilaterală a Investițiilor
  • Centrul Internațional de Reglementare a Diferendelor din Domeniul Investițiilor.