Întrebat de către jurnaliști ce părere are despre noua Lege a pensiilor dorită de Guvernul Orban, Klaus Iohannis a răspuns că i se pare a fi o lege utilă.

„Este o lege utilă în condițiile în care foarte mulți pensionari și conducători de instituții publice semnalează inegalități și inechități în actuala lege a pensiilor (…) asta nu este o chestiune care să se poată rezolva nici într-o lună, nici în două. Sunt convins că Guvernul Orban va face o analiză serioasă, atentă a chestiunilor și în măsura în care va fi nevoie de o nouă lege se va discuta la momentul potrivit.” a declarat președintele Klaus Iohannis.

Pensionarii ar putea primi mai mulți bani din 2020

În Ministerul Muncii există voci potrivit cărora pensiile românilor vor fi mărite din ianuarie 2020, însă creșterea va fi mai mică decât cea prevăzută în actuala lege a pensiilor. Ar fi vorba despre o creștere cuprinsă între 100-150 de lei a punctului de pensie, ceea ce ar înseamna că pensionarii vor primi până la sfârșitul anului viitor în jur de 1200 de lei, cu 300 de lei mai puțin decât prevede actuala lege, potrivit Antena 3.

Ce părere are fostul ministru al Muncii, Marius Budăi

Fostul ministru al Muncii Marius Budăi consideră această măsură asemănătoare unui măr otrăvit.

„Este un măr otrăvit ambalat frumos. Adică vă dăm mai devreme (c.n. pensiile), nu trebuie să așteptați până în septembrie. Mărul otrăvit este că vă dăm mai puțin, dar voi n-o să vă prindeți pentru că vă prostim noi, liberalii, cum vrem noi”, a spus Budăi la Antena3.

Violeta Alexandru, actualul ministru al Muncii este de părere că Legea pensiilor a creat o listă lungă de probleme

„Lista problemelor generate de Legea pensiilor este nu aş vrea să spun nesfârşită, dar este lungă. Am mii – fără să exagerez – de semnale din toate categoriile sociale cu privire la nedreptăţi generate de noua lege a pensiilor. Nu vreau să mă grăbesc, nici nu trag de timp, dar nu vreau să mă grăbesc. Aş vrea să fac un inventar cuprinzător al tuturor acestor probleme generate de lege.”


Te-ar putea interesa și: