Iohannis a semnat decretul! Este anunţul momentului pentru toţi românii. Legile au ajuns în Monitorul Oficial
SURSĂ FOTO: Inquam Photos
Klaus Iohannis a semnat decretul. Este anunțul momentului pentru toți românii. Legile au ajuns deja în Monitorul Oficial. Despre ce acte normative este vorba și ce impact vor avea acestea asupra României?
Iohannis a semnat decretul! Este anunţul momentului pentru toţi românii. Legile au ajuns în Monitorul Oficial
Anunțul momentului pentru întreaga Românie. Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea bugetului de stat pe anul 2021. Anunțul a fost făcut de Administraţia Prezidenţială.
Totodată, șeful statului a mai semnat decretul și pentru promulgarea legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe acest an.
Astfel, potrivit sursei citate, bugetul pe 2021 va permite dezvoltarea României în sectoare esenţiale, care adesea au fost „ignorate” în trecut. Mai exact, la baza acestui buget stau investițiile reforme,e dar și creșterea economică.
Totodată, sursa citată mai precizează că vor fi alocate sume semnificative pentru investiţii în infrastructura de transport, spitale şi şcoli, dar şi pentru continuarea eforturilor de gestionare a campaniei de vaccinare, precum şi a riscurilor asociate crizei sanitare cauzate de pandemie.
„Investiţiile, reformele şi creşterea economică sunt pilonii pe care este construit bugetul pentru 2021, astfel încât să fie respectate totodată principiile responsabilităţii fiscal-bugetare şi al sustenabilităţii finanţelor publice. Ţinta de deficit bugetar, de 7,16% din PIB, indică un efort considerabil de consolidare bugetară, care nu împovărează cetăţeanul prin noi taxe şi impozite. Astfel se creează premisele unei creşteri economico-sociale echilibrate şi sustenabile. Bugetul pe anul 2021, axat preponderent pe investiţii şi pe accesarea fondurilor europene, va permite dezvoltarea României în sectoare esenţiale, prea adesea ignorate în trecut. Sunt alocate sume semnificative pentru investiţii în infrastructura de transport, spitale şi şcoli, dar şi pentru continuarea eforturilor de gestionare a campaniei de vaccinare, precum şi a riscurilor asociate crizei sanitare şi economice provocate de pandemia de COVID-19. Investiţiile majore asigură susţinerea mediului de afaceri, noi oportunităţi de dezvoltare şi crearea de locuri de muncă mai bine plătite”, arată sursa citată.
Ce prevede legea bugetului
În același timp, Administrația Prezidențială mai susține că creşterea ponderii în PIB a veniturilor din fonduri europene echivalează cu un „angajament ferm al Guvernului de a beneficia pe deplin de investiţiile din fondurile europene şi de Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă”.
„Totodată, obiectivul de eficientizare a cheltuirii banului public nu se poate realiza, pe termen mediu, fără o amplă reformă a cadrului fiscal-bugetar şi a sistemului de administrare fiscală. Doar prin reforme autentice, care să genereze transparenţă şi eficienţă în sistemul administrativ, veniturile la bugetul de stat vor înregistra creşteri sustenabile, de care România are nevoie în anii următori”, mai susţine Administraţia Prezidenţială.
De menționat este faptul că, săptămâna trecută, Parlamentul a adoptat legea bugetului de stat şi legea bugetului asigurărilor sociale de stat în forma Guvernului, nefiind acceptat niciun amendament.
Astfel, conform legii, bugetul de stat se stabileşte la venituri în sumă de 173,700 miliarde lei, iar la cheltuieli în sumă de 326,407 miliarde lei credite de angajament şi în sumă de 261,050 miliarde lei credite bugetare, cu un deficit de 87,349 miliarde lei. În ceea ce privește deficitul bugetar, la nivel consolidat, deficitul este estimat la 7,16% din Produsul Intern Brut (pe cash) în acest an, în condiţiile unor venituri reprezentând 32,67% din PIB, respectiv 364,907 miliarde de lei, şi ale unor cheltuieli de 39,84% din PIB, respectiv 444,907 miliarde de lei.
Totodată, actul normativ este configurat pe un cadru economic cu o creştere de 4,31% prevăzută pentru anul 2021.
În același timp, legea bgetului asigurărilor sociale de stat, mai prevede ca bugetul aferent sistemului public de pensii se stabileşte la venituri în sumă de 90,08 miliarde lei lei, şi identic la cheltuieli, atât la credite de angajament, cât şi la credite bugetare.
În ceea ce privește sistemul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, acesta se stabileşte la venituri în sumă de 283,325 milioane lei, iar la cheltuieli în sumă de 140,395 milioane lei, atât la credite de angajament, cât şi la credite bugetare, cu un excedent de 142,93 milioane lei.
Totodată, la elaborarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi al asigurărilor pentru şomaj pe anul 2021 s-au avut în vedere următoarele: valoarea punctului de pensie de 1.442 lei, astfel cum a fost majorat cu 14% la 1 septembrie 2020; creşterea câştigului salarial mediu brut în anul 2021 la 5.380 lei, faţă de 5.150 lei estimat pentru anul 2020 şi 4.853 lei realizat în anul 2019; creşterea numărului de şomeri înregistraţi, ajungându-se astfel la finele anului 2021 la 310.000 persoane, de la 305.000 persoane la finele anului 2020, şi creşterea ratei şomajului înregistrat, ajungându-se astfel la finele anului 2021 la 3,6% faţă de 3,5% la finele anului 2020, se menţionează în nota de fundamentare a actului normativ.
Sursa foto: INQUAM Photos
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




