Iohannis a promulgat legea! Aceste mașini nu mai pot fi introduse pe piață. Schimbări importante în domeniul auto

Iohannis a promulgat legea! Aceste mașini nu mai pot fi introduse pe piață. Schimbări importante în domeniul auto

Sursa: Dreamstime

Publicat de Corina Chiriac la 13 aprilie 2021, 15:14

O nouă lege, promulgată luni de președintele Klaus Iohannis, aduce schimbări în domeniul auto. Potrivi ei, acest tip de mașină nu va mai putea fi introdus pe piață.

Mașinile care nu vor mai fi introduse pe piață. Schimbări importante în domeniul auto

Luni, președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea 78/2021, lege care vine cu mai multe schimbări în ceea ce privește armonizarea cadrului legal național cu Regulamentul european 858/2018.

Așadar, potrivit noii legi, mașinile care vor fi asamblate în afara sediilor de fabricație definite în certificatul de omologare de tip al întregului vehicul nu vor fi considerate ca fiind conforme cu tipul omologat. În consecință, aceste mașini nu vor mai putea fi introduse pe piață.

Ce mai prevede noua lege

Legea 78/2021 mai prevede excluderea prevederii ce permitea Registrului Auto Român să refuze omologarea unui vehicul care prezintă un risc major pentru siguranța rutieră, chiar dacă acesta este în conformitate cu reglementările aplicabile.

Totuși, RAR va avea dreptul să refuze omologarea produselor sau materialelor de exploatare a mașinilor, același lucru fiind aplicabil și pentru certificarea acestora. Amintim că acest lucru este posibil doar prin modificarea OG 80/2000.

Protecția consumatorilor

Noua lege prevede ca vânzătorii de mașini să nu mai poată menține informațiile sau să vândă vehiculele care au fost considerate ca fiind neconforme de către RAR. Așadar, consumatorii ar trebui să fie protejați în relația cu vânzătorii de mașini și site-urile acestora.

Potrivit noii legi, vânzătorii care au astfel de mașini ar trebui să noteze în dreptul anunțului respectiv „Vehicul rutier neconform blocat de RAR” ți să-l mențină pe o perioadă de trei luni.

Amintim că legea a fost promulgată luni de către președintele Klaus Iohannis și că aceasta va intra în vigoare atunci când va apărea în Monitorul Oficial.

Sursă foto: Dreamstime

Informații articol
Etichete: , ,
Publicat în: Info util
Despre autor
Corina Chiriac

A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.