Pacienții oncologici își păstrează prioritatea la investigațiile imagistice. Alexandru Rogobete: În zona oncologiei nu se schimbă absolut nimic

Pacienții oncologici vor continua să beneficieze de acces prioritar la investigațiile imagistice de înaltă performanță, fără modificări în ceea ce privește termenele sau frecvența acestora, a transmis ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.

În paralel, pentru alte patologii cronice și pentru programele naționale de sănătate, investigațiile recomandate o dată pe an vor fi decontate prin programul Monitor, măsură care urmărește respectarea protocoalelor medicale și limitarea unor decontări considerate nejustificate.

Ministrul Sănătății a explicat pentru Antena 3 că, în cazul oncologiei, investigațiile imagistice precum RMN-ul sau computerul tomograf sunt esențiale pentru monitorizarea constantă a evoluției tumorilor. Din acest motiv, pacienții oncologici rămân în continuare o prioritate, iar investigațiile necesare se realizează rapid, de regulă în termen de maximum cinci zile de la solicitare.

El a arătat că monitorizarea bolii oncologice presupune investigații seriate, uneori fiind necesar un număr mare de examinări pentru același pacient, în special după curele de chimioterapie, ceea ce justifică menținerea regimului special de acces.

Oficialul a subliniat că, în zona oncologiei, nu se modifică nimic în raport cu regulile anterioare, pacienții păstrând aceeași prioritate în ceea ce privește timpul de așteptare și tipul de investigații decontate.

Aceeași abordare se aplică și în cazul urgențelor medicale, care vor fi tratate în continuare ca atare, indiferent de regulile generale privind programarea sau frecvența investigațiilor.

„Pacienții de oncologie beneficiază de investigațiile de imagistică RMN, de exemplu, sau computer tomograf sau alte investigații de înaltă performanță în termenul de 5 zile, pentru că în cazul oncologiei se fac investigații seriate, adică se monitorizează tumora prin imagistică constant.

Este nevoie și de 20 de computere tomografe, de exemplu, pentru un pacient oncologic care a făcut o cură de chimioterapie.

În zona oncologiei nu se schimbă absolut nimic, rămân cu aceeași prioritate ca timp”, a afirmat Alexandru Rogobete pentru postul de televiziune.

La alte programe naționale, se va respecta strict indicația prevăzută în protocoalele și ghidurile medicale – în mod uzual, investigații o dată pe an

În schimb, pentru alte programe naționale, precum cele dedicate diabetului sau bolilor cardiovasculare, ministrul a explicat că se va respecta strict indicația prevăzută în protocoalele și ghidurile medicale.

Aceste documente recomandă, în mod uzual, efectuarea investigațiilor imagistice de înaltă performanță o singură dată pe an. În consecință, aceste investigații anuale vor fi decontate prin programul Monitor, iar eventualele examinări suplimentare vor fi realizate doar dacă există o indicație medicală clară, într-un ritm programat.

„Dar și aici vreau să subliniez: dacă apare o urgență medicală, evident că pacientul are prioritate, fiind urgență. Iar dacă se recomandă investigație suplimentară față de cea obligatorie odată pe an pentru reevaluarea și evoluția bolii, ea se va face într-un ritm programat”, a adăugat ministrul.

Alexandru Rogobete a insistat asupra faptului că măsura nu are ca scop limitarea accesului pacienților la servicii medicale, ci alinierea practicilor de decontare la recomandările medicale și stoparea unor situații de abuz.

Potrivit acestuia, în lipsa unei reglementări clare, au existat cazuri în care pacienți au beneficiat de multiple investigații imagistice costisitoare, fără o justificare medicală solidă, ceea ce a pus presiune pe bugetul sistemului de sănătate.

„Nu este împotriva pacienților. Dar gândiți-vă faptul că nu a existat această reglementare care să țină cont și de ghidurile și protocoalele medicale.

Au existat o serie de abuzuri, RMN-uri peste RMN-uri, computere tomografe peste computere tomografe la pacienți care nu aveau indicație medicală de așa ceva. Or, este problema”, a afirmat Alexandru Rogobete.

Persoanele care nu au încă un diagnostic nu pot beneficia de programul Monitor

Ministrul a mai precizat că programul Monitor este destinat exclusiv pacienților deja diagnosticați și incluși în programele naționale de sănătate. Persoanele care nu au încă un diagnostic nu pot beneficia de acest program, însă acest lucru nu reprezintă o schimbare față de regulile anterioare.

În același timp, beneficiile programului Monitor rămân valabile atât pentru pacienții asigurați, cât și pentru cei neasigurați, atâta timp cât sunt incluși în programele naționale.

„Pe programele Monitor am păstrat beneficiile atât pentru asigurați, cât și pentru neasigurați. Adică toți pacienții care sunt în programele naționale de sănătate, fie că sunt asigurați, fie că nu sunt asigurați, beneficiază în continuare de toate investigațiile pentru patologia respectivă”, a încheiat Alexandru Rogobete.

În acest context, Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care vor beneficia, începând cu 1 ianuarie 2026, persoanele înscrise în programele naționale de sănătate (vezi aici). CNAS a explicat că investigațiile paraclinice pentru monitorizarea afecțiunilor oncologice se vor realiza în continuare în termen de maximum cinci zile lucrătoare de la solicitare, cu decontare integrală.

Pentru pacienții cu diabet, boli rare, afecțiuni cardiovasculare, cerebrovasculare, neurologice sau boală cronică renală, investigațiile de înaltă performanță vor putea fi efectuate o singură dată pe an în același termen, restul examinări fiind realizate conform programărilor și în limita valorilor contractate.