Intră în vigoare din 20 august! Se aplică în toată România. E complet interzis

Intră în vigoare din 20 august! Se aplică în toată România. E complet interzis

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Bogdan Ungureanu la 15 august 2022, 11:12

Anunţ important pentru toţi şoferii din România! Se aplică începând chiar de săptămâna aceasta. Cine nu respectă regula, va scoate bani grei din buzunar. Amenzile au crescut chiar şi de trei ori, pentru anumite categorii!

Informaţie deosebit de importantă pentru toţi şoferii din România! Începând de sâmbătă, 20 august, cresc amenzile pe care le vor încasa conducătorii auto prinşi fără rovinietă.

Cresc amenzile pentru lipsa rovinietei valabile! Se aplică de sâmbătă, 20 august, în toată România

Noua lege 241/2022 vizează atât autoturismele, cât şi maşinile de transport marfă sau transport de persoane.

În cazul autoturismelor, amenda maximă creşte cu doar 50 de lei, însă în cazul anumitor vehicule de transport marfă observăm a triplare a cuantumului amenzii, care ajunge de acum la aproape 12.000 de lei.

Trebuie menţionat că, începând din anul 2010, valoarea amenzilor nu a mai fost modificată, în timp ce cuantumul tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România a crescut cu aproape 20%.

„Valoarea amenzilor contravenționale s-a calculat ca fiind de două ori tariful anual de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, pentru amenda minimă și de patru ori tariful anual de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, pentru amenda maximă”, afirmă iniţiatorii modificării legislative ce va intra în vigoare săptămâna aceasta.

Amenda pentru lipsa rovinietei va ajunge acum până la 11.900 de lei, de la cel mult 4.000 de lei în prezent!

Mai exact, începând de sâmbătă, 20 august, şoferii autoturismelor prinşi fără rovinietă valabilă vor primi o amendă cuprinsă între 275 şi 550 de lei, în creştere de la 250-500 de lei.

Creşteri semnificative se observă însă în cazul vehiculelor de transport marfă sau persoane. Iată lista completă a amenzilor în cazul acestor tipuri de vehicule:

  • vehicule de transport marfă cu masa totală admisibilă tehnic (MTMA) mai mică sau egală cu 3,5 tone: 950 – 1.900 de lei (în prezent, 750 – 1.250 de lei);
  • vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare de 3,5 tone și mai mică sau egală cu 7,5 tone: 1.550 – 3.100 de de lei (în prezent, 1.250 – 1.750 lei);
  • vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare de 7,5 tone și mai mică decât 12,0 tone: 2.750 – 5.500 de lei (în prezent, 1.750 – 2.250 lei);
  • vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12,0 tone, cu maximum 3 axe (inclusiv): 3.550 – 7.100 de lei (în prezent, 2.750 – 3.000 de lei);
  • vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12,0 tone, cu minimum 4 axe (inclusiv): 5.950 – 11.900 de lei (în prezent, 3.000 – 4.000 de lei);
  • vehicule de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune: 1. 550 – 3.100 de lei (în prezent, 1.250 – 1.750 de lei);
  • vehicule de transport persoane cu mai mult de 23 locuri pe scaune : 2.750 – 5.500 de lei (în prezent, 1.750 – 2.250 lei).
Informații articol
Publicat în: Info util
Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.