Cine poate beneficia de aceste subvenții

Premierul Ion Chicu a făcut un anunț important pentru salariații din Republica Moldova care lucrează peste hotare. Acesta a declarat că moldovenii care se întorc în țară și se angajează vor benficia de subvenții lunare de până la 20 de procente din salariul pe care îl primesc. Măsura anterior menționată ar putea intra în vigoare de la 1 iunie 2020.

Ce a dus la această inițiativă

Prim-ministrul a precizat că această iniţiativă se datorează creşterii veniturilor Bugetului Public Naţional în primele două luni ale anului 2020 faţă de 2019.
„Ţara acumulează din impozite şi taxe zilnic cu circa 30 mln.lei mai mult faţă de anul trecut. Dacă isteria legată de virus nu ne va face surprize neplăcute pe plan economic regional şi mondial, această dinamică a încasărilor bugetare ne va permite să venim pentru partea a 2-a a anului cu o nouă majorare a salariilor pedagogilor, medicilor şi altor bugetari”, a mai spus Chicu.

Aproape 800 de mii de moldoveni plecați peste hotare la finalul anului 2016

La finele anului 2016, numărul cetățenilor moldoveni plecați din R. Moldova pentru diferite perioade de timp a fost de 764 de mii de persoane, din care 409,7 mii erau femei și 354,3 mii – bărbați.

Datele sunt prezentate într-un raport recent al Biroului Migrație și Azil cu referire la statistica deținută de Poliția de Frontieră.

Potrivit raportului, numărul celor ce se aflau în afara țării mai mult de 12 luni a constituit 300,9 mii de persoane, în creștere cu circa 19 mii de persoane față de anul 2015, fiind vorba în special de tineri cu vârste până în 39 de ani. Raportul notează că Poliția de Frontieră dispune doar de datele acumulate de la punctele de trecere a frontierei de stat controlate de autoritățile oficiale ale Republicii Moldova, iar datorită faptului că persoanele pot traversa frontiera prin segmentul transnistrean e posibilă atât subestimarea, cât și supraestimarea volumului emigrării.