Intră banii pe cardurile românilor. Plățile pot fi accesate în avans: Trebuie depusă cerere

Intră banii pe cardurile românilor. Plățile pot fi accesate în avans: Trebuie depusă cerere

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Leonard Bădilă la 9 mai 2025, 08:24

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat că fermierii care au depus cererea de plată pentru campania 2025 pot accesa subvențiile în avans, printr-un mecanism care le permite să obțină fonduri înainte de începerea oficială a plăților.

Măsura anunțată de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) vine în sprijinul producătorilor agricoli care au nevoie de finanțare rapidă pentru activitățile curente și oferă o alternativă de creditare în condiții avantajoase.

APIA a început eliberarea adeverințelor-punte

Prin convenții de lucru încheiate cu instituții financiare bancare și nebancare, APIA a început eliberarea adeverințelor-punte, documente care le oferă fermierilor acces la credite garantate de subvențiile pe care urmează să le încaseze. Această inițiativă face posibilă alimentarea conturilor fermierilor cu bani înainte de termenele oficiale de plată, accelerând astfel procesul de finanțare în agricultură.

Adeverințele se pot solicita pentru mai multe scheme de plată, printre care: sprijinul de bază pentru venit în scopul sustenabilității (BISS), sprijinul redistributiv complementar pentru venit (CRISS), precum și măsuri din cadrul politicilor de agro-mediu, agricultură ecologică și zonele cu constrângeri naturale. Printre acestea se numără Măsura 10 și Măsura 11, DR-01 și DR-02 pentru agro-mediu și climă, DR-04 și DR-05 pentru agricultură ecologică, dar și DR-09, DR-10 și DR-11 dedicate zonelor afectate de diverse constrângeri naturale, inclusiv zona montană.

fermieri agricultura bani euro
SURSA FOTO: Dreamstime

Dobânda maximă pentru creditele acordate este de RON-ROBOR la 6 luni + 2%

În ceea ce privește condițiile de creditare, APIA precizează că dobânda maximă pentru creditele acordate este de RON-ROBOR la 6 luni + 2%. Instituția recomandă fermierilor să analizeze cu atenție costurile practicate de instituțiile de creditare și să aleagă variantele care răspund cel mai bine nevoilor lor financiare, având în vedere eventualele comisioane suplimentare.

Pentru a ușura procesul de solicitare, APIA încurajează transmiterea cererilor pentru adeverințe prin mijloace electronice, contribuind astfel la protejarea mediului și la reducerea birocrației. Fermierii sunt îndemnați să nu amâne depunerea cererii de plată, având în vedere că termenul limită pentru campania 2025 se apropie rapid.

Respectarea termenelor stabilite prin lege este foarte importantă

Gabriela Nicoleta Andrei, șefa APIA, le-a reamintit agricultorilor importanța respectării termenelor stabilite prin legislația europeană și națională, subliniind că echipele APIA sunt pregătite să sprijine fermierii în procesul de finalizare a campaniei. Scopul principal al acestor măsuri este asigurarea unei agriculturi sustenabile, bine finanțate și protejate împotriva riscurilor economice imediate.

„Doresc să vă reamintesc că a rămas foarte puțin timp până la finalizarea Campaniei 2025. Pentru a beneficia de sprijin financiar din fonduri europene și de la bugetul național este foarte importantă respectarea termenelor prevăzute de legislația comunitară și națională în vigoare. Revin și cu acest prilej pentru a solicita fermierilor să depună la APIA cererea de plată aferentă Campaniei. Colegii mei sunt alături de fermieri, pentru a putea finaliza cu succes această activitate”, a transmis șefa APIA, Gabriela Nicoleta Andrei, conform Agrointel.

Informații articol
Publicat în: Economie
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.