Subvenții fermieri 2025. Bani blocați până la numirea unui nou Guvern

Subvenții fermieri 2025. Modificările survenite la nivelul Guvernului, alături de organizarea unor noi alegeri și formarea unui nou Executiv, vor duce, cel mai probabil, la amânarea termenelor avansate inițial de Ministerul Agriculturii în cadrul consultărilor publice.

Odată instalat, noul Guvern ar putea reevalua măsurile de sprijin prevăzute, pe care agricultorii și le-au asumat ca puncte de sprijin în planificarea activităților.

Subvențiile prevăzute pentru programul „Creditul Fermierului”, sprijinul acordat crescătorilor de porcine pentru înființarea de locuri de cazare, precum și ajutorul de minimis destinat susținerii producției de usturoi vor fi amânate până când situația politică se va „stabiliza”.

Marcel Ciolacu și-a depus demisia din funcția de prim-ministru, iar până la alegerile prezidențiale și instalarea unui nou Guvern, actualul Executiv va avea un rol interimar, cu atribuții limitate, care nu permit aprobarea și angajarea unor noi scheme de sprijin finanțate de la bugetul de stat, potrivit Agrointel.

Administrația Prezidențială a informat luni seară că președintele interimar Ilie Bolojan a avut o întrevedere cu premierul Marcel Ciolacu, în urma căreia șeful statului a luat act de demisia acestuia din funcția de prim-ministru al Guvernului României.

Marți dimineață, Bolojan l-a desemnat pe Cătălin Predoiu drept premier interimar.

Ce se întâmplă atunci când permierul își dă demisia

Potrivit Codului administrativ, în situația în care prim-ministrul își dă demisia, președintele României are obligația de a lua act de această decizie prin decret, la propunerea prim-ministrului, și de a declara funcția vacantă în termen de cel mult 15 zile de la primirea propunerii. Demisia trebuie anunțată public și devine irevocabilă din momentul în care se ia act oficial de ea, însă nu mai târziu de 15 zile de la data depunerii.

Conform aceleiași legislații, președintele desemnează un alt membru al Guvernului pentru a prelua, cu titlu interimar, atribuțiile de prim-ministru până la instalarea noului Executiv.

Pe durata interimatului, până la depunerea jurământului de către membrii noului guvern, Executivul are competența de a emite doar acte administrative individuale sau normative care vizează gestionarea curentă a treburilor publice, fără a putea promova politici noi. În această perioadă, Guvernul nu are dreptul să adopte ordonanțe sau ordonanțe de urgență și nu poate iniția proiecte de lege, se mai stipulează în Codul administrativ.

Subvențiile așteptate de fermieri

Până la validarea oficială a noului președinte și numirea Guvernului, fermierii vor fi nevoiți să aștepte în continuare pentru lansarea și aplicarea următoarelor programe de sprijin:

  • Ajutorul de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de usturoi, aflat în prezent în dezbatere publică. Legumicultorii așteaptă aprobarea schemei pentru a putea depune cereri. Proiectul are un impact bugetar estimat la 60.000.000 lei, sumă prevăzută în bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru anul 2025. Sprijinul acordat este de 3.000 euro/ha, pentru o suprafață eligibilă cuprinsă între minimum 3.000 mp și maximum 6 ha per beneficiar;
  • Programul de susținere a producției de cartof de consum pentru anul 2025, care prevede acordarea unui ajutor de minimis fermierilor care cultivă minimum 0,3 ha și obțin o producție de cel puțin 6 tone/ha. Valoarea sprijinului este de 200 euro/ha, iar bugetul alocat acestui program se ridică la 15 milioane lei;
  • Ordonanța de Urgență pentru susținerea sectorului suin, ce presupune implementarea unei scheme de ajutor de stat pentru investiții în locuri de cazare pentru porcine. Sprijinul financiar va acoperi până la 65% din valoarea eligibilă a investiției, respectiv până la 80% pentru tinerii fermieri. Costurile eligibile maxime sunt de 13.300 euro/loc nou creat și 10.180 euro/loc într-o fermă existentă, supusă conservării;
  • Schema de ajutor de minimis „Creditul Fermierului”, care are ca obiectiv principal sprijinirea fermierilor prin subvenționarea parțială a dobânzii aferente creditelor contractate pentru capitalul de lucru. Subvenția vizează partea echivalentă cu indicele ROBOR la 3 luni.