Astfel, Mihaela Tudor crede că ”am asistat la o încetinire a pieței înainte de a fi obligați să stăm în case, ulterior activitatea multora a fost blocată total sau partial. Dacă vorbim despre PR, un studio recent spune că 80 la sută din companiile ce activează în acest domeniu au fost afectate foarte tare sau moderat în această perioadă. Ceea ce este enorm. Enorm și pentru noi, dar și pentru companiile din media cu care colaborăm în fiecare zi.  În ceea ce privește agenția, întotdeauna avem de a face cu o parte bună și o parte mai puțin bună. Înainte să se decidă ca autoritățile să hotărască să stăm în case, 30 de proiecte care cuprindeau și evenimente la nivel national au fost blocate și amânate pe un termen nedefinit”.

CEO-ul Tudor Communication mai spune că ”degeaba îți faci strategii în această criză pentu că nu vor funcționa. (…) Mai mult, concurența a crescut extraordinar de mult pentru că toată lumea se îndreaptă către acele industrii care prosperă. Și nu sunt atât de multe, și atunci cum să transformi această criză în oportunitate? (…) Ceea ce mi se pare ușor periculos este faptul că deja companiile care investeau în industriile noastre aveau dinanite tenduința de a-și creea propriile canale. Deja această tendință s-a acentuat foarte mult și cred că trebuie să venim cu noi soluții, cu noi oportunități pentru acestea ca să-i convingem că fără noi nu se poate, sau cel puțin nu este la fel”.

Discuțiile pot fi urmărite aici: