Întâlnire istorică la Geneva între Vladimir Putin şi Joe Biden: „Nu a existat nicio animozitate”

Întâlnire istorică la Geneva între Vladimir Putin şi Joe Biden: „Nu a existat nicio animozitate”

Sursa: Dreamstime

Publicat de Bogdan Ungureanu la 17 iunie 2021, 09:30

După ce, în luna martie, Rusia a luat decizia rară de a-și rechema ambasadorul, Anatoli Antonov, după ce Joe Biden l-a comparat pe Putin cu un „ucigaș”, iată că cei doi preşedinţi s-au întâlnit faţă în faţă, pentru prima oară după alegerile prezidenţiale din SUA de anul trecut, titrează Le Soir.

Președintele rus, Vladimir Putin, a arătat miercuri că prima sa întâlnire cu omologul lui american, Joe Biden, a fost „constructivă”, pe fondul unor tensiuni bilaterale.

„Nu a existat nicio animozitate”, a spus el într-o conferință de presă, adăugând că „în multe chestiuni evaluările noastre sunt divergente, dar cele două părți au demonstrat o dorință de a se înțelege unul pe celălalt și de a căuta mijloacele de a-și apropia pozițiile”.

Întoarcerea diplomaților

Ei s-au înțeles asupra întoarcerii ambasadorilor lor, rechemați anterior în acest an pentru consultări, a afirmat Vladimir Putin.

„Ei se întorc în locurile unde sunt repartizați. Când anume, este o chestiune pur tehnică”, a declarat președintele rus în conferința de presă de după această întâlnire, potrivit Le Soir.

Relațiile diplomatice dintre Moscova și Washington s-au degradat rapid după preluarea funcției de către Joe Biden, în ianuarie, care reproșează Rusiei atacuri cibernetice în serie și amestecul în alegerile din Statele Unite.

În martie, Rusia a luat rara decizie de a-și rechema ambasadorul, Anatoli Antonov, după ce Biden l-a comparat pe Putin cu un „ucigaș”.

Ambasadorul american, John Sullivan, a anunțat o lună mai târziu că se întoarce la Washington pentru consultări, ceea ce ceruse Kremlinul.

Pe de altă parte, Statele Unite au expulzat zece diplomați în aprilie într-un nou val de sancțiuni după atacurile cibernetice imputate Moscovei. Rusia a ripostat prin alte expulzări și interzicând ambasadei Statelor Unite la Moscova să angajeze cetățeni străini, o măsură care limita mult activitățile ambasadei.

În mai, Rusia a desemnat oficial Statele Unite drept un stat „neamical”. Singura altă țară care figurează pe această listă este Republica Cehă.

Securitate cibernetică

Președintele rus, Vladimir Putin, a dat asigurări miercuri că el și omologul lui american, Joe Biden, s-au înțeles în privința unor „consultări în domeniul securității cibernetice”, cele două țări acuzându-se reciproc de o multitudine de atacuri cibernetice.

„Am convenit să începem consultări privind securitatea cibernetică”, a declarat el într-o conferință de presă la Geneva, adăugând că „cel mai mare număr de atacuri cibernetice din lume provin din spațiul american” și criticând lipsa cooperării cu Washingtonul în domeniu.

Sursa foto: Dreamstime

Informații articol
Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.