Insolvențele cresc în România. Domeniul în care cazurile au explodat cu peste 250%

Insolvențele cresc în România. Domeniul în care cazurile au explodat cu peste 250%
Publicat de Hendrik Antonia la 3 octombrie 2026, 18:30

Numărul firmelor și al persoanelor fizice autorizate (PFA) care au intrat în insolvență în România a crescut în primele opt luni din 2026. În perioada 1 ianuarie – 31 august au fost înregistrate 4.782 de cazuri, potrivit datelor Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC).

Un domeniu din România a ajuns la o creștere de 256% a insolvențelor. Datele ONRC

Față de perioada similară din 2025, când au fost raportate 4.561 de insolvențe, numărul cazurilor a crescut cu 4,85%. Evoluția indică un nivel mai ridicat al insolvențelor în rândul firmelor și PFA comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Cele mai multe cazuri au fost consemnate în București, unde 861 de firme și PFA au intrat în insolvență în primele opt luni ale anului. Numărul este cu 4,11% mai mare decât cel înregistrat în aceeași perioadă din 2025.

Bucureștiul are cele mai multe insolvențe

După București, județul Bihor ocupă următoarea poziție în clasamentul numărului de insolvențe, cu 363 de cazuri. În Cluj au fost raportate 263 de insolvențe, în Ilfov 246, iar în Timiș 229.

La celălalt capăt al clasamentului se află județele cu cele mai puține cazuri. În Covasna au fost înregistrate 20 de insolvențe în primele opt luni din 2026. Harghita a raportat 24 de cazuri, iar în Botoșani au fost consemnate 27.

Datele ONRC arată că și luna august a adus sute de noi cazuri de insolvență. În această lună au intrat în insolvență 357 de firme și PFA din România.

PFA
PFA

Dintre acestea, 57 de cazuri au fost înregistrate în București. Bihor a raportat 44 de insolvențe, Ilfov 29, în timp ce județele Cluj și Timiș au consemnat câte 16 cazuri fiecare.

Creșteri puternice în construcții și comerț

Distribuția insolvențelor pe domenii de activitate arată creșteri semnificative față de primele opt luni din 2025. Printre sectoarele în care numărul cazurilor a avansat se află comerțul, construcțiile și industria prelucrătoare.

În comerțul cu ridicata și cu amănuntul au fost înregistrate 308 insolvențe în primele opt luni din 2026. Potrivit datelor citate de Agerpres, numărul este cu 175% mai mare decât cel consemnat în perioada corespunzătoare din 2025.

Sectorul construcțiilor a raportat 271 de insolvențe. Creșterea față de primele opt luni ale anului trecut a fost de 256,58%, potrivit acelorași date.

Industria prelucrătoare a înregistrat, la rândul său, 167 de insolvențe în perioada analizată. Comparativ cu perioada similară din 2025, numărul cazurilor din acest sector a fost cu 138,57% mai mare, conform datelor prezentate de Agerpres.

Informații articol
Publicat în: Economie
Despre autor
Hendrik Antonia

Mă numesc Antonia Hendrik și lucrez la Evenimentul Zilei din anul 2013, în redacția online. Din 2026 am făcut o schimbare importantă pe plan profesional, m-am transferat la capital.ro Pasiunea pentru actualitate și dorința de a fi conectată la evenimentele importante m-au determinat să aleg jurnalismul. În timpul activității mele de redactor online, am abordat tot felul de subiecte. Am scris despre politică națională și internațională, am urmărit teme din educație și social, dar și evenimente sportive, fiind pasionată de sport. Îmi place să documentez atent fiecare subiect și să ofer informații corecte și relevante cititorilor. Consider că jurnalismul presupune nu doar transmiterea știrilor, ci și înțelegerea contextului în care acestea se întâmplă. Experiențele profesionale acumulate la Evenimentul Zilei m-au ajutat să mă adaptez rapid cerințelor unei redacții dinamice și să privesc fiecare articol ca pe o nouă provocare, mai ales pe teme economice.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.