Chestorul Ramona Dabija, șefa Direcției Informare și Relații Publice (DIRP), a explicat că scenariile apărute în spațiul public, potrivit cărora noul buletin ar permite monitorizarea cetățenilor, sunt false.

MAI clarifică ce informații poate vedea polițistul pe buletinul electronic

Noua carte electronică de identitate folosește același cip ca și pașapoartele, dar nu permite localizarea sau monitorizarea persoanelor. Ministerul de Interne nu stochează alte date decât cele de identitate, iar cipul nu oferă acces la viața intimă a cetățenilor.

„Nu localizăm, nu monitorizăm, nu intrăm în viața intimă a niciunei persoane și nu stocăm alte date decât datele de identitate pe care le conține și actuala carte de identitate. Noua carte electronică de identitate este despre siguranța noastră, pentru că are foarte multe măsuri de securitate. Vechea carte de identitate, model 1997, nu are aceste măsuri de siguranță. Cipul nu monitorizează. Este același cip pe care îl folosim și la pașapoarte. Nu monitorizăm prin cip, nu localizăm prin cip și nu avem acces la datele cu caracter personal ale niciunui cetățean”, a spus șefa DIRP pentru Știri pe surse.

Noua carte beneficiază de măsuri avansate de securitate, lipsind riscurile de clonare și oferind servicii de siguranță care se actualizează periodic. Datele stocate sunt aceleași ca pe vechea carte de identitate, incluzând CNP-ul și domiciliul, dar domiciliul este vizibil doar pentru cetățean și poate fi accesat de instituții doar dacă utilizatorul decide acest lucru.

„Cipul cărții electronice de identitate nu te localizează, nu te urmărește, nu furnizează date personale altei persoane, în afară de cetățeanul care este proprietar. În momentul în care ți se înmânează cartea electronică de identitate, tu trebuie să-ți setezi două PIN-uri, pe care le știi doar tu și pe care nu le dai altei persoane”, a mai spus ea pentru sursa menționată.

buletin electronic
SURSA FOTO: Inquam Photos / George Călin – Buletin electronic

În cadrul unui control stradal, polițistul nu poate vedea adresa de domiciliu a persoanei oprite

În cadrul unui control stradal, polițistul nu poate vedea adresa de domiciliu a persoanei oprite, așa cum se întâmpla pe cartea de identitate model 1997. Accesul la domiciliu este permis doar dacă cetățeanul este urmărit general sau a comis o ilegalitate și este semnalat în aplicațiile Poliției. Pentru protecția datelor, utilizatorul trebuie să seteze două PIN-uri personale, care nu trebuie împărtășite altor persoane.

„Noua carte de identitate nu poate fi clonată. Beneficiază de niște servicii de siguranță dezvoltate și care se updatează periodic, fără ca cetățeanul să fie nevoit să facă ceva în plus. Stochează aceleași date pe care le ai pe cartea veche de identitate, nimic în plus, nimic în minus. Sunt datele de identitate ale fiecărei persoane, începând cu CNP și până la domiciliu – domiciliul pe care, de data aceasta, îl știe doar cetățeanul și îl poate da doar instituției unde el consideră că are nevoie.

Nu mai are acces la date oricine te oprește. Polițistul, dacă te oprește, nu vede, teoretic, adresa de domiciliu, decât dacă ești semnalat în aplicațiile Poliției cu anumite mențiuni, dacă ești urmărit general sau dacă ai comis vreo ilegalitate. În rest, nu apare domiciliul”, a completat Ramona Dabija.