La începutul lunii septembrie 2025, ANAF Brașov a pus la dispoziția publicului un document oficial în format PDF care detaliază regimul TVA aplicabil autoturismelor. Ghidul include atât explicații generale despre impozitare, cât și proceduri punctuale privind achizițiile intracomunitare, importurile din afara UE sau tranzacțiile efectuate pe piața internă. Publicarea acestui material vine în contextul în care tot mai multe persoane cumpără mașini second-hand sau noi din străinătate, iar claritatea regulilor fiscale devine esențială pentru evitarea blocajelor la înmatriculare ori a penalităților.
Reguli generale de impozitare a autoturismelor achiziționate intracomunitar
Documentul precizează că o tranzacție cu autoturisme este considerată impozabilă în România dacă sunt îndeplinite cumulativ mai multe condiții. În primul rând, trebuie să existe o livrare de bunuri efectuată cu plată, iar locul acestei livrări să fie stabilit ca fiind România. În al doilea rând, livrarea trebuie realizată de o persoană impozabilă care desfășoară activități economice recunoscute de Codul fiscal.
Sunt considerate impozabile și importurile de autoturisme efectuate pe teritoriul României, precum și achizițiile intracomunitare. În cazul bunurilor aduse din alte state membre, TVA se datorează în România, chiar dacă furnizorul este înregistrat într-un regim special.
Același lucru este valabil și pentru mijloacele de transport noi cumpărate de orice persoană, indiferent de valoarea tranzacției sau de calitatea cumpărătorului.
ANAF subliniază că, în ceea ce privește mijloacele de transport noi, regulile sunt ferme:
„Achiziția intracomunitară de mijloace de transport noi, efectuată de orice persoană este întotdeauna o operaţiune impozabilă, indiferent de vânzător, cumpărător, valoarea autovehiculului”.
Declararea și plata TVA pentru autoturisme cumpărate din Uniunea Europeană
Obligațiile declarative depind de statutul fiscal al cumpărătorului. Contribuabilii înregistrați în scopuri de TVA, fie normal, fie special, trebuie să depună Decontul de TVA prin formularul 300 sau Decontul special prin formularul 301, la care se adaugă declarația recapitulativă 390 VIES.
În cazul persoanelor fizice sau juridice care nu sunt înregistrate în scopuri de TVA, obligația este doar de a completa formularul 301. Termenul de depunere este data de 25 inclusiv a lunii următoare momentului în care ia naștere exigibilitatea TVA. Același termen se aplică și pentru plata efectivă a taxei.
În privința plății, situațiile diferă. Persoanele înregistrate normal în scopuri de TVA nu achită efectiv suma, deoarece aplică mecanismul de taxare inversă. Astfel, TVA este înscris simultan ca taxă colectată și deductibilă.
Pentru autoturismele folosite și în scop personal, deducerea este limitată la 50%. În schimb, persoanele fizice sau cele neînregistrate aplică cota standard de 21% asupra valorii de achiziție și achită TVA în termenul stabilit.

Exigibilitatea TVA se stabilește la data facturii sau a autofacturii emise către cumpărător. Dacă aceste documente nu există, termenul limită este ziua de 15 a lunii următoare livrării autoturismului. Conversia valorii în lei se face la cursul BNR sau la cursul utilizat de banca prin care se efectuează plata, valabil la data exigibilității.
Excepții de la plata TVA pentru autoturisme
Ghidul ANAF menționează și situațiile în care TVA nu se datorează. Una dintre acestea apare atunci când o persoană fizică își schimbă domiciliul dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene în România și transferă un autoturism nou. În acest caz, transferul nu este considerat achiziție intracomunitară și nu generează obligații fiscale.
Pentru achizițiile de autoturisme second-hand din state membre, tratamentul fiscal depinde de regimul aplicat de furnizor. Dacă acesta utilizează regimul marjei pentru bunuri second-hand, TVA se achită în statul de origine doar pe marja de profit. Cumpărătorul din România nu are obligații suplimentare și poate solicita de la ANAF un certificat care confirmă că nu datorează TVA pentru înmatriculare.
Aceste clarificări sunt importante, întrucât piața de autoturisme second-hand importate din UE rămâne una activă, iar diferențele de regim fiscal pot influența costul final suportat de cumpărători.
TVA aplicat la importul de autoturisme din afara Uniunii Europene
Importul de autoturisme aduse din state din afara Uniunii Europene este considerat automat operațiune impozabilă în România. Taxa se achită, de regulă, la birourile vamale, odată cu drepturile de import.
Există însă și situații de scutire. Acestea vizează importurile diplomatice sau consulare, importurile realizate de organizații internaționale precum NATO sau Banca Centrală Europeană, dar și pe cele efectuate de asociații nonprofit în scopuri umanitare. În cazul autoturismelor, scutirea se aplică exclusiv vehiculelor utilizate ca ambulanțe.
Pentru importatori, plata TVA este obligatorie, cu excepția firmelor înregistrate normal în scopuri de TVA care dețin certificat de amânare a plății. În astfel de cazuri, taxa este evidențiată direct în decont, atât ca sumă colectată, cât și deductibilă, fără achitare efectivă la vamă. Și aici, deducerea poate fi limitată la 50% dacă autoturismul nu este utilizat doar în scop economic.
Achiziția de autoturisme pe piața internă și regimul TVA
Pentru cumpărătorii din România, regimul TVA depinde de statutul vânzătorului. Dacă acesta este o persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA, autoturismul se vinde cu taxă inclusă. În cazul în care vânzătorul este o persoană fizică sau o firmă aflată în regim special pentru bunuri second-hand ori în regimul de scutire pentru întreprinderi mici, tranzacția se face fără TVA.
Persoanele fizice și contribuabilii neînregistrați în scopuri de TVA achită taxa, dar nu pot deduce suma. În schimb, firmele înregistrate beneficiază de dreptul de deducere, cu respectarea condițiilor prevăzute de legislație. TVA-ul plătit se evidențiază în decont, în funcție de cota aplicabilă.
Astfel, ghidul oferă un cadru complet care explică modul în care TVA se aplică pentru fiecare tip de achiziție de autoturisme, fie ele noi sau second-hand, interne, intracomunitare ori din afara Uniunii Europene.
Consultă aici Ghidul PDF privind tratamentul fiscal, din punct de vedere al TVA, al achizițiilor de autovehicule.