Părinții din România, sancționați. Obligație pentru cei care au copii minori. Nu este permis pe internet

Părinții din România, sancționați. Obligație pentru cei care au copii minori. Nu este permis pe internet

SURSA FOTO: Dreamstime - TikTok pe telefon

Publicat de Andrei Eugen Drăguț la 6 septembrie 2025, 09:12

Peste 20 de copii au ajuns la spital, unii pe masa de operație, după ce au încercat periculosul „Superman Challenge”, viral pe TikTok. Acesta este doar un singur exemplu, însă. de-a lungul timpului, au existat extrem de multe astfel de provocari care pun în pericoll viața celor mici. Dincolo de traumatisme și vieți puse în pericol, părinții riscă și consecințe juridice serioase: Codul Civil îi face direct responsabili pentru faptele minorilor, indiferent dacă aceștia au discernământ sau nu.

Ce riscă părinții dacă minorii ajung să facă gesturi periculoase pe TikTok, în parc sau la școală

Peste 20 de copii au ajuns, într-o singură zi, la spitalele din Capitală după ce au încercat o provocare populară pe TikTok, denumită „Superman Challenge”. Doi dintre minori au avut nevoie de intervenții chirurgicale. Incidentul reaprinde dezbaterea despre siguranța celor mici în mediul online și responsabilitatea părinților.

„Superman Challenge” presupune ca un copil să fie aruncat înainte, cu brațele întinse, imitându-l pe supereroul din benzi desenate. Prietenii îi dau drumul brusc, iar victima cade pe podea sau pe suprafețe dure. Rezultatul: traumatisme cranio-cerebrale, fracturi și contuzii severe.

Medicii au atras atenția că asemenea provocări, aparent inofensive, pot avea consecințe ireversibile, de la invaliditate până la deces.

Legea obligă părinții să prevină riscurile și pericolele platformei

Potrivit Art. 1372 din Codul Civil, părinții sau tutorii răspund pentru faptele minorilor aflați în grijă, chiar dacă aceștia nu au discernământ. Exonerarea este posibilă doar dacă se dovedește că incidentul a avut o cauză independentă de modul în care și-au exercitat autoritatea părintească.

Cu alte cuvinte, legea îi obligă pe părinți să fie activi în supravegherea și educarea copiilor în raport cu mediul digital.

Codul civil prevede la Art. 1372 că părinții răspund pentru prejudiciile provocate de copiii lor minori, cât timp aceștia locuiesc cu ei. Totodată, persoanele sau instituțiile care au îndatorirea legală ori contractuală de a supraveghea un minor sau o persoană pusă sub interdicție sunt obligate să repare daunele cauzate de aceștia. Răspunderea poate fi înlăturată doar dacă se dovedește că fapta nu putea fi împiedicată. Legea consolidează astfel protecția victimelor și încurajează părinții, tutorii și instituțiile să își îndeplinească cu responsabilitate rolul de supraveghere.

Art. 1372 – Răspunderea pentru fapta minorului sau a celui pus sub interdicţie

(1) Părinţii răspund pentru prejudiciul cauzat de copiii lor minori, care locuiesc cu dânşii.

(2) Persoana care, în temeiul legii, al unei hotărâri judecătoreşti sau al unui act juridic, are îndatorirea de a supraveghea un minor sau o persoană pusă sub interdicţie răspunde pentru prejudiciul cauzat de aceştia.

(3) Instituţiile, publice sau private, care, potrivit legii sau unui act juridic, au îndatorirea de a asigura supravegherea minorului ori a persoanei puse sub interdicţie răspund pentru prejudiciul cauzat de aceştia.

Tinerii utilizează cel mai mult tiktok

TikTok este în prezent una dintre cele mai utilizate aplicații de către tineri. Conținutul, livrat prin algoritmi personalizați, variază de la materiale educative la provocări periculoase. Printre riscurile principale se numără:

  • trenduri cu potențial letal,
  • hărțuirea online,
  • contactul cu persoane necunoscute,
  • colectarea datelor personale,
  • dependența digitală.
TikTok
SURSA FOTO: Dreamstime

Ce pot face părinții

Specialiștii recomandă ca părinții să adopte măsuri concrete:

  • setarea contului pe „privat”;
  • activarea funcției Family Safety, care limitează timpul și filtrează conținutul;
  • restricționarea comentariilor la „prieteni” sau dezactivarea lor;
  • discuții regulate cu copilul despre ce vede pe internet;
  • învățarea modului de raportare și blocare a utilizatorilor abuzivi.

Incidentul din București nu este singular și nu poate fi redus la o simplă „greșeală copilărească”. TikTok rămâne o platformă care poate oferi atât inspirație, cât și pericole majore. Diferența o face implicarea părinților: supraveghere, educație și dialog constant.

Informații articol
Despre autor
Andrei Eugen Drăguț

Andrei Eugen Drăguț este un profesionist dedicat, cu o pasiune pentru știință, antreprenoriat, social media, gândire strategică, spiritualitate și dezvoltare personală. Ca promotor al cooperării și al schimbului de cunoștințe, el își orientează activitatea spre susținerea dezvoltării individuale și colective.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.