Avertizare meteo ANM de ultimă oră! Încep ninsorile și lapovița! Vântul bate cu putere

Alertă meteo ANM anunțată joi de Meteo România. Astfel, sunt vizate o serie de fenomene meteo care ne aduc aminte că iarna este foarte aproape. Se anunță ninsori la munte, precipitații mixte în zonele joase de relief și puternice intensificări ale vântului în aproape toată țara.

Avertizarea este valabilă de vineri, 20 noiembrie, ora 12:00 până sâmbătă, 21 noiembrie, ora 17:00.

În intervalul menționat aria precipitațiilor va cuprinde cea mai mare parte a țării, începând cu regiunile nord-vestice, iar cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 15…20 l/mp. În toate zonele de munte, treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă, posibil mai consistent în Carpații Meridionali.

Precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare se vor semnala și în Transilvania și local în zonele de deal din Moldova, Muntenia și Oltenia.
Vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor, în general, cu viteze de 40…50 km/h, iar la munte, în special în zona înaltă, rafalele vor depăși temporar 60…70 km/h, viscolind ninsoarea.

Notă: La finalul săptămânii vremea va deveni rece pentru această dată, cu temperaturi minime negative în toate regiunile.

Avertizare meteo ANM de ultimă oră! Încep ninsorile și lapovița! Vântul bate cu putere

Prognoza meteo pentru vineri

În vestul, nordul și centrul țării, vremea se va răci, cerul va avea înnorări accentuate și, temporar se vor semnala precipitații, la început sub formă de ploaie, iar spre seară și noaptea în Transilvania, nordul Moldovei şi Maramureș și sub formă de lapoviţă și trecător ninsoare. În restul teritoriului, cerul va fi temporar noros, cu ploi slabe și burniță, izolat în prima parte a intervalului, iar noaptea, local. În centrul și sudul Moldovei, precum și în zona deluroasă a Munteniei trecător vor fi și ninsori și lapoviță.

La munte treptat vor predomina ninsorile. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă și, local, în regiunile estice, sud-estice şi vestice. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 și 11 grade, cu cele mai ridicate valori în sud, iar cele minime vor fi cuprinse între -4 şi 6 grade. Pe alocuri, în zonele joase, se va semnala ceață. În București cerul va fi variabil, mai mult noros noaptea, când trecător va ploua. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 10…11 grade, iar cea minimă de 4…5 grade. Dimineața, vor fi condiții de ceață.

Avertizare meteo ANM de ultimă oră! Încep ninsorile și lapovița! Vântul bate cu putere