UPDATE: Potrivit presei elene, flăcările au continuat să ardă și joi dimineața. Astfel, situația din insula frecventată și de turiști români rămâne una „dificilă”. Flăcările afectează un teren accidentat și greu accesibil, complicând eforturile de izolare și stingere.
Incendiul afectează două zone, conform postului de radio de stat ERT. Este vorba despre:
- zona Glykadi, în nordul insulei;
- zona localităților Pachis și Rachoni, spre sud-est.
În acest context, autoritățile continuă eforturile de a izola incendiul și de a proteja comunitățile și infrastructura din apropiere. La fața locului au fost desfășurate echipaje pentru stingerea incendiilor, careu au primit inclusiv întăriri din Kavala, conform presei elene.
De asemenea, zeci de voluntari s-au alăturat efortului, sprijiniți de autocisterne municipale cu apă și utilaje grele.
Știrea inițială: Pentru stingerea acestui incendiu, autoritățile elene au mobilizat zeci de pompieri. În total, 34 de pompieri cu 11 autospeciale au fost trimiși la fața locului, iar întăriri au sosit și de pe continent, din orașul Kavala.
Un incendiu a cuprins insula Thassos în plin sezon turistic
Totuși, eforturile de intervenție sunt îngreunate de vânturile puternice din zonă, care favorizează extinderea focului. Deși, potrivit Departamentului de Pompieri, nicio locuință nu este, deocamdată, în pericol direct, riscurile rămân ridicate din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile.
Consecințele incendiului sunt resimțite în mai multe regiuni de pe insulă. Mai multe drumuri au fost închise, iar porțiuni importante din infrastructura rutieră sunt afectate. Pe rețelele sociale au apărut imagini dramatice în care se poate observa cum flăcările au ajuns până la șosea. Mașinile au fost blocate în trafic, iar coloane lungi de vehicule s-au format în încercarea de a evacua zona.
Primarul insulei Thassos a solicitat oficial oprirea traficului naval din port spre localitatea Prinos, pentru a permite deplasarea nestingherită a autospecialelor de intervenție. În plus, mai multe zone au rămas fără curent electric, afectând viața de zi cu zi a locuitorilor și a turiștilor.
Με έκτακτο νυχτερινό δρομολόγιο καταφθάνουν ενισχύσεις απο την Καβάλα. Οι άνεμοι είναι ισχυροί στο νησί αυτή την ώρα.
Το μεγαλύτερο μέρος του νησιού δεν έχει ρεύμα. Παράλληλα, άρχισαν να κλείνουν δρόμοι λόγω της φωτιάς. pic.twitter.com/sT93nenrMi
— Εποχικοί Πυροσβέστες (@epoxpyrosvestes) July 9, 2025
Pompierii din Grecia se confruntă cu mai multe incendii
Gravitatea situației nu se limitează doar la Thassos, potrivit Kavala-Portal. În paralel, un alt incendiu de proporții a izbucnit în zona Larissa. Acolo, 47 de pompieri au fost mobilizați alături de 8 vehicule de intervenție. La eforturile de stingere a incendiului participă și voluntari, precum și autorități locale care se ocupă de aprovizionarea cu apă.
Focul ar fi pornit într-o zonă forestieră din Limenas, situată deasupra plajei Glykadi, de la un bar care a fost complet distrus de flăcări. Potrivit Departamentului de Pompieri, nicio locuință nu este în pericol imediat, vânturile puternice din zonă îngreunează serios operațiunile și cresc riscul ca incendiul să se extindă.
În urma dezastrului, mai multe zone de pe insula Thassos au rămas fără electricitate, afectând atât populația locală, cât și turiștii aflați în concediu. Autoritățile locale au fost nevoite să ia măsuri de urgență pentru a facilita intervenția echipajelor. Primarul insulei a cerut oprirea traficului din port spre Prinos, pentru ca drumul să poată fi folosit exclusiv de utilajele de stingere.
Flăcările au cuprins șoseaua principală din Thassos, determinând închiderea mai multor porțiuni de drum
Imagini postate pe rețelele sociale arată cum flăcările au cuprins șoseaua principală din Thassos, determinând închiderea mai multor porțiuni de drum. Mai multe autovehicule au rămas blocate, iar traficul a fost complet paralizat în anumite zone, formându-se coloane de mașini.
🚨ΦΩΤΙΑ ΣΤΗ ΘΑΣΟ
👉🔗https://t.co/IZOKYhqfGQ#ingr #innews #θασος #πυρκαγιες pic.twitter.com/ls8wQND57o— in.gr/news (@in_gr) July 9, 2025
Dincolo de Thassos, situația este gravă și în alte regiuni ale Greciei. Un alt incendiu a fost raportat în zona Larissa. Autoritățile au mobilizat 47 de pompieri și 8 vehicule pentru intervenție. La fața locului au acționat și voluntari, alături de autoritățile locale, care au asigurat aprovizionarea cu apă necesară intervenției.
