În Emiratele Arabe Unite a fost activată prima centrală nucleară din lumea arabă
Schimbări majore pe plan mondial. Prima centrală nucleară din lumea arabă a fost activată, după mai mulți ani de întârzieri. Care este planul arabilor odată cu această mișcare?
Emiratele Arabe Unite au anunțat punerea în funcțiune a primei lor centrale nucleare, care este şi prima din lumea arabă. Fabrica este situată în Barakah, în apropierea orașului Braka, pe coasta Golfului Persic, la 300 de kilometri de Abu Dhabi. „Emiratele au reușit cu succes să pornească primul reactor al uzinei de la Barakha, prima din lumea arabă”, a scris pe Twitter primul ministru Mohammed bin Rashid al Maktoum.
În opinia lui Hamad Alkaabi, reprezentantul Emiratelor Arabe Unite la Agenția Internațională pentru Energie Atomică, centrala nucleară „reprezintă un punct de reper pe calea către furnizarea de energie curată națiunii”.
Întârzieri mari
Proiectul trebuia să înceapă în 2017, dar a suferit mai multe întârzieri. În februarie a primit undă verde primul dintre cele patru reactoare de la centrala Barakah. Compania Nawah Energy, care administrează uzina, a explicat că, după o serie de teste, vor începe și operațiunile comerciale.
Centrala nucleară este prima din lumea arabă: Arabia Saudită, principalul exportator mondial de petrol, a declarat că intenționează să construiască până la 16 reactoare nucleare, dar nu a început încă niciun proiect, notează ANSA.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





