Implozie totală în PSD! Dăncilă, pusă la zid: Scandal imens cu un ministru
Viorica Dăncilă nu mai ține cont de nimeni și de nimic, din dorința sa de a păstra scaunul de Prim-Ministru. Neînțelegerile de la vârful PSD au început să răbufnească chiar și în timpul ședințelor de guvern.
Tensiuni uriaşe în interiorul PSD. Potrivit unor surse, Viorica Dăncilă şi Eugen Teodorovici s-ar fi certat înainte şi în timpul şedinţei de Guvern. Motivul disputei ar fi fost că premierul nu a acceptat să introducă pe ordinea de zi suplimentară un pachet de 11 ordonanţe pregătite de ministerul Finanţelor.
Aceleaşi surse spun însă că primele tensiuni dintre Viorica Dăncilă şi Eugen Teodorovici au apărut încă din timpul şedinţei CEX a PSD de luni seara, informează Antena 3.
Atunci, ministrul Finanţelor ar fi susţinut punctul de vedere al altor membri din conducerea partidului potrivit cărora soluţia cea mai bună ar fi ca şi PSD să iasă de la guvernare.
De menționat că, deși în CEx al PSD au existat și voci care au insistat că pentru partid ar fi un calcul politic mai bun să părăsească guvernarea, Viorica Dăncilă nu a mai avut răbare să aștepte după concluziile din Comitetul Executiv și a anunțat pe Facebook că PSD rămâne la guvernare.
Premierul le-a oferit un loc în rândurile social-democraților tuturor celor din ALDE și Pro România care nu sunt de acord cu deciziile luate în partidele lor.
Lucrez de niște ani buni în presă, zonă în care am intrat de bună-voie și nesilit de nimeni, împins de pasiune, după ce am renunțat la o carieră în mediu financiar-bancar. Nu știu dacă presa a câștigat ceva cu mine activând în rândurile jurnaliștilor, cert e că mediul financiar-bancar nu a pierdut nimic, după plecarea mea. Economist de profesie, reușesc încă să privesc mass media ca pe un hobby, e adevărat, plătit, în ciuda numeroaselor și amplelor schimbări care au avut loc în ultimii zece ani - cel puțin. Am scris pe mai multe domenii, dar preferatele mele rămân economia și satira, pentru că niciodată nu mi-au plăcut oamenii care se iau prea în serios.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





