Mai mulţi membri ai Congresului american au denunţat miercuri o “tentativă de lovitură de stat” desfăşurată de partizani ai lui Donald Trump care au reuşit să pătrundă în Capitoliu, parlamentarii avertizând că acţiunea este sortită eşecului, transmit AFP şi Reuters.

“Asistăm la o tentativă de lovitură de stat încurajată de criminalul de la Casa Albă. Este sortită eşecului”, a scris pe Twitter reprezentantul democrat William Pascrell, referindu-se la Donald Trump.

”Anarhia pusă la cale de Trump”

“Nu este vorba despre o manifestaţie. Este o tentativă de lovitură de stat”, a comentat la rândul ei reprezentanta Diana DeGette, denunţând “anarhia pusă la cale de propriul preşedinte”.

La rândul său, un reprezentant republican de Illinois, Adam Kinzinger, a denunţat pe Twitter o “tentativă de lovitură de stat”.

“Nu apăraţi ţara. Unde este garda din DC (capitala SUA)? Sunteţi terminat şi moştenirea voastră va fi un dezastru. Este o tentativă de lovitură de stat”, a scris el, difuzând şi un mesaj al preşedintelui Trump.

Trump refuză să cedeze mandatul

Preşedintele american în exerciţiu Donald Trump a afirmat miercuri în faţa susţinătorilor săi entuziaşti că nu-şi va recunoaşte „niciodată” înfrângerea în scrutinul de la 3 noiembrie în faţa democratului Joe Biden, afirmând din nou, fără să prezinte vreo dovadă, că alegerile au fost însoţite de fraude pe scară largă.

”Nu vom ceda niciodată. Nu vom recunoaşte niciodată”, a declarat Trump în faţa participanţilor la un miting – finanţat de echipa sa de campanie – în zona Parcului Ellipse, în apropiere de Casa Albă.

”Vom opri acest furt”, a declarat el, cu două săptămâni înaintea preluării funcţiei de către preşedintele ales Joe Biden.

”Am câştigat aceste alegeri şi le-am câştigat la scară mare”, a spus Trump, insistând asupra ipotezei fraudei electorale.

De asemenea, Trump i-a cerut miercuri vicepreşedintelui său Mike Pence să nu certifice victoria lui Joe Biden în cadrul sesiunii extraordinare a Congresului, calificându-i pe aleşii republicani drept ”slabi” şi ”patetici”.

Militari ai Gărzii Naţionale trimişi la Washington

Militari ai Gărzii Naţionale se îndreptau miercuri spre Washington, pentru a încerca să restabilească ordinea în capitala federală, pradă unei situaţii insurecţionale, transmit AFP şi Reuters.

Desfăşurarea întăririlor armate a fost anunţată de secretarul de presă al Casei Albe, Kayleigh McEnany, precum şi de Ralph Northam, guvernatorul democrat al Virginiei, stat care se învecinează cu capitala federală.

“Reiterăm apelul preşedintelui Trump împotriva violenţei şi pentru proteste paşnice”, a mai scris pe Twitter Kayleigh McEnany.

Poliţiştii şi-au scos armele în Capitoliu (congresman)

Forţele de poliţie şi-au scos armele miercuri în incinta Camerei Reprezentanţilor a Congresului Statelor Unite, în faţa manifestanţilor pro-Trump care au încercat să pătrundă în sala de şedinţe, a raportat congresmanul Dan Kildee, citat de AFP.

“Gărzile de securitate şi poliţiştii de la Capitoliu şi-au scos armele în timp ce partizanii lui Donald Trump încercau să forţeze trecerea”, a scris Dan Kildee pe Twitter.

“Am primit consemnul să ne întindem pe jos şi să ne punem masca de gaze”, a adăugat el.