Pensiile militare și pensiile speciale, printre prioritățile lui Ilie Bolojan
Premierul Ilie Bolojan a ținut marți, de la ora 12:00, o conferință de presă despre pensii – în special despre pensiile speciale și cele militare.
Întrebat dacă legea va fi schimbată și pentru pensiile militare, Bolojan a spus că în toate domeniile e nevoie de mai multă claritate în ceea ce privește salariile, care acum sunt neunitare și pline de sporuri. După ce se reglează asta, trebuie făcută și o lege clară pentru pensii, ca să nu mai apară procese. Totuși, a precizat că nu se poate rezolva peste noapte, ci e nevoie de lucru serios, poate o lună, două sau chiar trei, ca să se ajungă la o lege clară.
ÎNTREBARE: – Veți armoniza legea și la pensiile militare?
RĂSPUNS Ilie Bolojan: – Cred că în toate domeniile este nevoie e clarificări în ce privește salarizarea personalului, care este neunitară, cu sporuri, urmată de o legislație care să clarifice și aspectele care țin de pensii, pentru a exista claritate și să evităm procese. Aceste lucruri nu pot fi făcute de pe o zi pe alta, trebuie lucrat serios, există în față o lună, două, trei, pentru a veni cu o legislație care să facă ordine.
Legea pensiilor va avea efect imediat după adoptare, dar impactul se va simți treptat
Întrebat dacă noua lege se va aplica doar în viitor, fără să afecteze pensiile deja în plată, Bolojan a explicat că oamenii din justiție vor rămâne mai mult timp în sistem, cam 15 ani, în loc să fie înlocuiți. A spus că impactul va fi mare, dar nu imediat, și că nu e vorba doar de bani, ci și de cum funcționează justiția. A mai adăugat că pachetul de legi va intra în vigoare imediat ce va fi adoptat, iar în următoarele zile se va decide cum anume va fi adoptat.
ÎNTREBARE: – Legea se aplică doar pentru viitor și nu atinge miile de pensii în plată?
RĂSPUNS Ilie Bolojan: – Oamenii din justiție vor mai munci 15 ani în loc să fie înlocuiți de alte persoane. Are un impact masiv, dar nu de pe o zi pe alta. Impactul nu trebuie calculat doar în bani, ci în calitatea actului de justiție. Acest pachet va intra în vigoare imediat după ce va fi adoptat. Se va clarifica în zilele următoare care va fi forma de adoptare.