Ilie Bolojan anunță o schimbare majoră în modul în care Guvernul repartizează resursele financiare către primării. Eficiența colectării impozitelor devine criteriul esențial în acordarea fondurilor, iar acolo unde indicatorii nu sunt atingi, sumele vor fi distribuite proporțional. În paralel, premierul propune ca un funcționar public să poată lucra în regim partajat pentru mai multe unități administrative.
Ilie Bolojan condiționează fondurile de performanța în colectarea taxelor
Ilie Bolojan a declarat că alocarea fondurilor guvernamentale se va face exclusiv pe baza eficienței, iar lipsa performanței va atrage reduceri proporționale ale sumelor. Oficialul a subliniat că această măsură, deși prevăzută în legislație, a fost amânată în fiecare an, din motive administrative sau politice.
„Mă gândesc, de exemplu, la gradul de colectare al impozitelor. Această prevedere a fost amânată, deşi este în Codul finanţelor publice locale, în fiecare an în legea bugetului. Această amânare a avut atât componente obiective, dar şi grija de a nu deranja aleşii locali.
Componenta obiectivă era legată de capacitatea unui primar de a-şi încasa taxele şi impozitele, ceea ce acest pachet va rezolva, în aşa fel încât să existe capacitatea de a fi eficient, de a-ţi asuma responsabilităţile, în aşa fel încât să poţi într-adevăr să soliciţi pe bună dreptate sume de compensare, dacă ţi-ai făcut şi tu datoria”, a afirmat premierul.
Premierul a menționat că obiectivul este de a responsabiliza autoritățile locale și de a stimula o administrare eficientă a banilor publici. Astfel, doar comunitățile care își îndeplinesc sarcinile fiscale vor avea acces la finanțări suplimentare din partea Guvernului.
„În condiţiile în care nu se vor realiza indicatorii de eficienţă şi sumele de la nivel guvernamental vor fi repartizate direct proporţional cu ceea ce s-a realizat la nivel local”, a mai afirmat premierul.
Funcționarii publici vor lucra în mai multe primării simultan
Ilie Bolojan propune ca angajații din administrația publică locală să poată avea norma împărțită între două sau trei primării. Măsura vizează localitățile mici, unde volumul de muncă este redus și personalul existent nu este folosit la capacitate maximă.
„Gândiţi-vă că şi în sectorul privat, de exemplu, sunt contabili care servesc mai multe sisteme, mai multe companii. La o primărie mica, colaborarea între primării este foarte importantă şi mă gândesc, de exemplu, că un contabil poate să rezolve problemele de contabilitate.
O jumătate de normă la o primărie, o jumătate de normă la alta. Un secretar al unei primării, practic, dacă nu are un volum mare de hotărâri de adoptat, şi nu sunt aceste volume, poate să acopere fără probleme două, trei.
Mă gândesc, de exemplu, la zona de urbanism, unde nu ai autorizaţie de construire la un volum atâta de mare, sau certificate de urbanism, să acopere o primărie cu normă întreagă, şi aşa mai departe”, a spus premierul.
Această propunere vizează optimizarea resurselor umane și reducerea cheltuielilor cu personalul în zonele rurale sau în comunitățile mici. Practica ar urma să eficientizeze activitatea instituțională și să asigure continuitatea funcțiilor administrative esențiale.
Investițiile finanțate de stat, reevaluate după stadiul de implementare
Ilie Bolojan a anunțat și o restructurare a investițiilor finanțate de Guvern, în contextul în care prioritatea o constituie fondurile europene. Proiectele din PNRR și cele din cadrul politicii de coeziune vor primi sprijin în primul rând, în timp ce proiectele naționale vor fi atent filtrate.
„Am finalizat o analiză a modului în care gestionăm investiţiile în România şi, constatând că suntem în situaţia în care e nevoie să ne concentrăm pe asigurarea finanţării pentru proiectele europene, PNRR, cu prioritate, fondurile de coeziune pe locul 2, suntem în situaţia în care nu mai putem asigura toate finanţările pentru proiectele asigurate din bugetul de stat”, a spus Ilie Bolojan.
Referindu-se la programul Anghel Saligny, premierul a precizat că vor continua să fie finanțate doar acele proiecte aflate într-un stadiu avansat de implementare. Cele care nu au progresat suficient vor rămâne, cel puțin temporar, fără fonduri.
„Am decis să prioritizăm aceste investiţii, în aşa fel încât să continue să fie finanţate proiectele care au un stadiu de maturitate avansat, pentru a le putea finaliza, iar proiectele care nu sunt într-un stadiu avansat să nu le mai asigurăm, cel puţin în lunile următoare, finanţarea, urmând ca până la finalul anului, să definitivăm prioritizarea în funcţie de domeniul în care sunt aceste proiecte, în funcţie de importanţa lor, funcţie de maturitatea proiectelor”, a precizat Bolojan.