UPDATE:
Federația Națională a Sindicatelor din Administrație apreciază că reorganizarea rapidă și fără consultare a instituțiilor publice ar reprezenta un demers abuziv, contrar legislației în vigoare și principiilor europene privind dialogul social. Sindicatele consideră că lipsa unui dialog real cu partenerii sociali subminează valorile democratice și afectează credibilitatea Guvernului, sugerând că aceste măsuri ascund, de fapt, motivații politice și tendințe autoritare. FNSA solicită reluarea procesului într-un cadru legal și transparent, avertizând că va sesiza instituțiile europene dacă situația nu se va remedia.
„Federația Naţională a Sindicatelor din Administrație-FNSA şi Sindicatul Angajaţilor din Aparatul de Lucru al Guvernului României – SAALG atrag atenţia, cu fermitate, că procesul de reorganizare instituţională, demarat de urgenţă, fără consultare reală, reprezintă o acţiune ilegală şi abuzivă, deoarece încalcă inclusiv prevederile Contractului colectiv de muncă, respectiv ale Acordului colectiv aflate în vigoare.
Prevederile acestor convenţii colective vin să întărească alte reglementări din legislaţia naţională, precum şi demersurile Uniunii Europene pentru susţinerea şi respectarea acestora – Carta Drepturilor Fundamentale a U.E., Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene sau Directiva privind informarea și consultarea lucrătorilor.
Considerăm că ignorarea acestor obligații legale și a principiului dialogului social subminează valorile democratice ale unei administrații responsabile și afectează grav credibilitatea unui Guvern care se autodefinește ca fiind „pro-european”.
Prin lipsa dialogului real cu partenerii sociali, se încalcă flagrant principiile statului de drept și se creează premisele unui comportament arbitrar și autoritar, incompatibil cu normele democratice. Instituția pe care o conduceți nu este o proprietate privată, iar funcția publică presupune respectarea drepturilor constituționale și a legislației naționale și europene, nu administrarea discreționară a resurselor umane și instituționale.
Aşa cum am evidenţiant în comunicatele de presă anterioare, nu asistăm la o reforma reală şi transparenţă decizională, ci asistăm la o epurare politică, organizată şi mascată de către aparenţa austerităţii şi responsabilităţii. Dorinţa de eliminare a salariaţilor incomozi, care au îndrăznit să protesteze, să semnaleze abuzuri sau nedreptăţi se manifestă prin executia administrativă, cu motivaţie politică, a liderului de sindicat. Departamentul este desfiinţat. România se indepartează cu paşi repezi de valorile democratice.
În consecință, FNSA și SAALG:
1. contestă, în mod ferm, toate măsurile ilegale adoptate în lipsa unei consultări conforme cu legea;
2. solicită reluarea procesului de reorganizare într-un cadru legal, transparent și cu implicarea efectivă a organizațiilor sindicale reprezentative;
3. avertizează că, în lipsa respectării obligațiilor de dialog social, ne vom adresa instituțiilor europene competente, inclusiv Comisiei Europene, solicitând declanșarea unei proceduri de infringement împotriva Statului Român pentru încălcarea legislației comunitare privind consultarea și informarea lucrătorilor.
Vă reamintim că rolul partenerilor sociali este esențial într-un stat democratic și într-o administrație publică modernă și europeană. Lipsa consultării și ignorarea dispozițiilor legale nu vor rămâne nesancționate.
NOI NU suntem EI!
NOI suntem ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ!”, transmite FNSA.
Mihai Jurca anunță o reducere semnificativă a aparatului guvernamental
Mihai Jurca a explicat care este situația actuală. Potrivit acestuia, Cancelaria include 16 consilieri de stat și cinci consilieri, cu un aparat total de 42 de persoane.
Prim-ministrul are un cabinet format din opt posturi, un cancelar cu un cabinet de trei consilieri, un secretar general, 27 de posturi la protocol, 28 la comunicare, o direcție pentru asigurarea resurselor cu 25 de posturi, un compartiment de securitate cu un post, un serviciu de politici publice cu 13 posturi, un departament de audit cu două posturi neocupate și un departament juridic cu două posturi.
„Cancelaria are 16 consilier de stat, cinci de stat, aparat de consilieri de 42 de persoane, prim-ministru, cabinetul premierului are opt posturi, un cancelar cu un cabinet de consilier de trei posturi, un secretar general, alte 27 de posturi la protocol, la comunicare 28 de posturi, o direcție de asigurare resurse de 25 de posturi, un compartiment de securitate de un1 post, un serviciu de politici publice cu 13 posturi, un departament de audit cu două posturi, dar neocupate și un departament juridic cu două posturi”, a declarat el într-o conferință de presă.

Numărul consilierilor, redus la 11
Totodată, șeful cancelariei prim-ministrului a explicat care vor fi schimbările. Mihai Jurca a spus că vor fi reduse numărul consilierilor de stat la 11, secretarii de stat la patru, iar aparatul demnitarilor la 14 persoane.
De asemenea, Cabinetul prim-ministrului va fi redus la 5 posturi. Direcția de protocol va avea 12 posturi, iar direcția de comunicare va deveni un serviciu cu 18 posturi. Direcția de asigurare resurse va avea 22 de posturi.
În plus, se propune înființarea unui nou departament pentru continuitate guvernamentală, cu 7 posturi, care va avea rolul de a urmări și centraliza activitatea guvernamentală, asigurând trasabilitatea informațiilor din comitetele interministeriale.
„Reducem consilierii de stat la 11, secretarii de stat la patru, aparatul demnitarilor la 14. Cabinetul primului ministru va avea 5 posturi. Direcția de protocol va avea 12 posturi, direcția de comunicare devine serviciu și va avea 18 posturi, direcția de asigurare resurse va avea 22 de posturi.
O nouă propunere este organizarea unui nou departament. Există multe comitete la nivelul guvernului, interministeriale, care au nevoie de o trasabilitate a informației. Deși am primit o serie de documente legat de activitatea anterioară, ele nu sunt concentrate într-un singur loc. Motiv pentru care propunem organizarea unui departament pentru continuitate guvernamentală, care va avea rolul de a urmări activitatea guvernamentală. Acest departament propunem să aibă 7 locuri”, a spus Mihai Jurca.
Unele departamente vor fi desființate
Departamentul de reziliență și cel de relații internaționale vor fi desființate.
„Vor putea opta pentru oricare cu pozițiile care vor fi echivalente cu posturile din noua cancelarie”, a declarat Jurca.
Șeful Cancelariei prim-ministrului a precizat că „auditul public nu va mai avea niciun post, pentru că vom avea sprijin din zona Secretariatului General al Guvernului”.
O altă propunere este înființarea unui nou departament.
„Există multe comitete la nivelul guvernului, interministeriale, care au nevoie de o trasabilitate a informației. Deși am primit o serie de documente legat de activitatea anterioară, ele nu sunt concentrate într-un singur loc. Motiv pentru care propunem organizarea unui departament pentru continuitate guvernamentală, care va avea rolul de a urmări activitatea guvernamentală. Acest departament propunem să aibă șapte locuri”, a explicat Mihai Jurca.
Jurca a explicat că bugetul Cancelariei se ridică la 41 de milioane de lei, din care 18 milioane sunt alocate pentru cheltuieli de bunuri și servicii. El a subliniat că „cea mai mare cheltuială este cea cu automobile. Avem 12 milioane de lei pe an pentru 30 de mașini, fără să includem și cheltuiala cu combustibilul”.