Huawei deschide prima fabrică din Europa! Ar putea provoca un conflict la nivel înalt
În contextul în care SUA încearcă să limiteze implicarea Huawei și și-a avertizat aliații în repetate rânduri, anunțul vine oarecum ca o surpriză. Deocamdată nu este clar dacă decizia Huawei a fost aprobată și de autoritățile din această țară.
Președintele grupului chinez, Liang Hua, a anunțat că Huawei va deschide prima fabrică din Europa, în Franța. Gigantul va investi 200 de milioane de euro în prima etapă de înfiinţare a unei fabrici de staţii de bază mobile, urmând să creeze 500 de locuri de muncă, scrie Reuters, conform news.ro.
„Această fabrică va aproviziona întreaga piaţă europeană, nu doar pe cea europeană. Activităţile grupului nostru au loc la nivel mondial, iar pentru acest lucru avem nevoie de o bază industrială globală”, a afirmat Liang într-o conferinţă de presă.
Biroul preşedintelui Macron a refuzat să comenteze
Deocamdată nu este clar dacă această decizie a fost aprobată și de președintele francez, Emmanuel Macron, în contextul în care a încercat să atragă investitori străini, dar a şi avertizat în privinţa extinderii chineze în economia Uniunii Europene.
Cum SUA a avertizat în repetate rânduri pe aliații săi europeni să nu permită implicarea grupului chinez în infrastructura 5G, decizia francezilor ar putea fi una destul de grea. De asemenea, capitalele europene sunt oarecum divizate în privinţa modului în care trebuie să trateze cu Huawei.
Și în Germania se încearcă să se ajungă la un consens în privința Huawei. Deși nu au interzis în mod direct grupul chinez, conservatorii cancelarului Angela Merkel susţin adoptarea unor reglementări mai stricte pentru furnizorii străini.
În tot acest timp, cel mai vechi aliat al SUA din Europa, Marea Britanie, a sfidat avertizările și a permis accesul ”unor furnizori cu risc ridicat”, cum este Huawei, în părţile lipsite de riscuri ale reţelei sale 5G.
Această fabrică din Franța ar fi a doua unitate a grupului din afara Chinei, după fabrica de smartphone-uri din India.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





