S-a stins Horia Moculescu
Compozitorul și pianistul Horia Moculescu s-a stins din viață la vârsta de 88 de ani. Cunoscut publicului pentru numeroasele sale șlagăre și pentru emisiunea „Atenție, se cântă” difuzată la TVR, artistul era internat de mai multe zile în spital, în stare gravă. În ultimele zile, fusese intubat la Institutul „Matei Balș” din Capitală.
Potrivit medicilor de la Institutul „Matei Balș”, Horia Moculescu a încetat din viață în jurul orei 04:30, după o perioadă dificilă în care a fost menținut în viață doar cu ajutorul aparatelor. Starea de sănătate a artistului se degradase vizibil în ultimele luni, acesta fiind internat la secția ATI a spitalului.
Cunoscutul compozitor fusese spitalizat în urmă cu o lună, iar medicii au vorbit atunci despre o evoluție severă a afecțiunilor de care suferea. La 88 de ani, Horia Moculescu avea mai multe probleme medicale cronice, iar în vară fusese surprins într-un scaun cu rotile. Artistul a glumit atunci spunând că este „un scaun de birou, nu unul cu rotile”, dar recunoștea că urmează tratamente de lungă durată.
Vestea morții sale a fost un șoc pentru fiica sa, Nidia Moculescu, care a transmis un mesaj copleșitor de durere după pierderea tatălui. Ea l-a descris pe maestru ca fiind „zâmbetul ei”, mărturisind că nu își poate imagina viața fără el.
Nidia Moculescu, devastată de durere: „Sunt frântă”
„Mă sufocă și mă strânge lumea, Tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc. Erai aerul meu. Erai drumul meu. Trimite-mi tăticule o singură bătaie de inimă care să nu mai muște din mine când și pianul tău plânge și fiecare notă te întreabă: unde ești? când vii?… Erai zâmbetul meu… Tu erai viața, lumina mea. Și acum, fără tine, sunt o fiică ruptă din trupul lumii. Sunt o strigare fără de rost care nu mai are ecou.
Îți amintești cum îmi spuneai că sunt puternică? Că am în mine seva ta? Că voi înflori chiar și în iarnă? Ai greșit, Tată. Eu nu sunt puternică. Eu sunt frântă. Sunt o frunză smulsă de vântul durerii. Sunt o fiică care nu mai știe să fie. Și te caut în fiecare colț de tăcere, în fiecare adiere, în fiecare vis. Dar nu te mai găsesc. Și mă întreb: cum să trăiesc fără tine? Cum să învăț Tată asta…”
Într-un alt fragment din mesajul postat pe rețelele de socializare, fiica maestrului își exprimă neputința și dorul imens:
„M-ai învățat atâtea, tată, dar un singur lucru nu ai reușit… cum să mă faci să trăiesc fără tine… Cum să mai văd lumea, când ochii mei – de fapt ochii tăi – sunt orbi în fața lumii? Cum să mai vorbesc când gura mea, tot moștenirea ta, nu mai poate decât să urle? Mi-ai fost Totul. Ai fost rădăcina, coroana, cerul și pământul meu. Și acum… acum sunt doar copila ta căzută, cu genunchii zdreliți de durere, cu sufletul în zdrențe, cu inima în gol.”
Mesajul se încheie cu un apel emoționant adresat tatălui dispărut:
„Tăticule, dacă mă auzi, trimite-mi un semn. Dă-mi un semn din tăria ta, că eu nu mai pot. Nu mai pot! Trimite-mi tăticule, te implor, un acord care să nu sune a despărțire, o armonie care să mă țină dreaptă când lacrima apasă pe pedale, când vinilul lumii s-a zgâriat, iar muzica ta se tânguie pe repetiție, ca o rugăciune fără răspuns… Tu ai fost stejarul meu. Rădăcina mea. Trunchiul care m-a ținut dreaptă când viața mă lovea cu furtuni. Umbra ta era adăpostul meu. Frunza ta era speranța mea. Iar acum… acum ai căzut. Și eu cad cu tine… Într-un hău… și fără lumină. Fiica ta. Cea care cade. Cea care te strigă. Cea care nu știe cum să trăiască fără stejarul ei…”
Un destin legat de muzică
Născut la Râmnicu Vâlcea, pe 18 martie 1937, Horia Moculescu a fost fiul unui ofițer român, Nicolae Moculescu, și al unei italience, Nidia Copetti. A rămas fără mamă la vârsta de 11 ani, iar copilăria i-a fost marcată de lipsuri, dar și de o pasiune neobișnuit de puternică pentru muzică.
A învățat singur să cânte la acordeon de la vârsta de șase ani, iar în anii de liceu — la Colegiul Național Mihai Viteazul din Turda — se remarca deja ca interpret talentat de muzică ușoară.
Deși visul său era Conservatorul din București, regimul comunist i-a refuzat accesul din cauza așa-numitei „origini sociale nesănătoase”. În loc, s-a înscris la Facultatea de Mine din Petroșani, unde, pe lângă studii tehnice, a continuat să cânte și să compună.
O carieră remarcabilă
După terminarea facultății, Horia Moculescu a renunțat la domeniul tehnic și s-a dedicat complet muzicii. A cântat ca pianist în mai multe localuri și a început să compună piese care aveau să devină repere ale genului.
Melodia de debut, „De-ai fi tu salcie la mal”, i-a adus primele aprecieri din partea publicului și a colegilor de breaslă. În cariera sa, a semnat aproximativ 500 de compoziții, a câștigat peste 200 de premii și a devenit membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România.
De-a lungul deceniilor, Horia Moculescu a fost nu doar compozitor, ci și un promotor al tinerilor artiști. A realizat emisiunea de televiziune „Atenție, se cântă!”, una dintre cele mai populare producții muzicale din anii ’90 și 2000.
În 2011, și-a publicat volumul autobiografic „Doar atât mi-am amintit”, apărut la editura Kullusys, o confesiune sinceră despre viață, prietenie, dragoste și muzică.
Un reper al culturii românești
Horia Moculescu rămâne în memoria publicului ca unul dintre marii compozitori ai României, un om care a trăit prin muzică și pentru muzică. De la baladele sensibile la piesele pline de optimism, creațiile sale au devenit parte din identitatea artistică a unei generații întregi.
